28 decembrie 2010

amintiri din 2010...şi LA MULŢI ANI, 2011!

am rămas cu amintiri superbe din 2010... 
Tineret - Cortul Tineretului Român şi Maghiar cu ocazia Zilelor Sfântu Gheorghe şi toată pleiada de evenimente organizate împreună, "Marşul de Deschidere", "Treasure Hunt", "Karaoke party" etc., dar şi cu alte ocazii de-a lungul anului, iniţiate, organizate sau în care doar m-am implicat ca şi voluntar - Comemorare Marian Cozma - simbolul prieteniei româno-maghiare, "Ora Pământului 2010" - petrecere la lumina torţelor!, "Verde pentru Cultură", "1 mai muncitoresc", "Let's do it!", "Marş pentru biciclete", "Sfântu Gheorghe, Capitala Verde a României", "Ia atitudine! Pro Democraţia pentru transparenţă", "Festivalul Tinereţii", "Povestea din Ajun V", "Viitorii Lideri ai Comunităţii, Generaţia 2010", în juriu la concursurile de "Ziua Europei" şi la "Gala Hallo 2010" etc.
Debate: organizare la Sfântu Gheorghe a "Saint George, City of Debate IV", cel mai mare open de dezbateri academice din ţară - 52 de echipe!, a Regionalei "TransDebate 2010", a întâlnirilor săptămânale de la Centrul de Tineret din C.N.M.V., a dezbaterilor publice pe diverse teme de interes pentru comunitatea locală - "miturile şi relaţiile dintre români şi maghiari", "1 decembrie, zi naţională vs. ziua naţiunii", nominalizare la Gala Societăţii Civile 2010 etc. plus participare la mai multe concursuri din ţară, Cluj, Ploieşti, Timişoara, Slînic Moldova, Bucureşti, inclusiv Campionatul Naţional de la Ploieşti cu 8 debateri!, la mai toate, tinerii de la Debate Club Sfântu Gheorghe reuşind performanţe excelente - Bianca Dragomir şi Radu Cotarcea, semifinale la Europene şi la Oxford, plus titlu naţional pentru Bianca la Naţionala pentru Studenţi de la Cluj şi premiu pentru debaterii anului în Sfântu Gheorghe la Gala Hallo 2010, iar Dani Cruceriu, vicecampion naţional şi al doilea vorbitor la trei competiţii - "S.G. IV", "TransDebate" şi "Regionala de Studenţi, Cluj 2010", Vlad Vidican, campion la open-ul pentru studenţi de la Slănic Moldova şi Ioan Ganea, campion regional în competiţia organizată de ARDOR Moldova, ca să enumăr doar câteva rezultate deosebite... 
Sport: alergare - a doua oară la Semimaratonul Sfântu Gheorghe, şah - lansare Club Cavalerul Sfântu Gheorghe şi competiţii în Sala de Şedinţe a Consiliului Local şi la "Mihai Viteazul", dar şi participare la fotbal, în fiecare luni cu prietenii, bowling, tenis, ping-pong,  biliard, darts, oricând exista timp şi pentru aşa ceva... plus SEPSI BC şi o mulţime de amintiri, mai ales victoria miraculoasă cu super vedetele de la Târgovişte şi locul III în Cupă şi Campionat!, dar şi deplasările din ţară şi cea de la Zaragoza...
Excursii - Tuşnad, Valea Crişului, Şugaş Băi, Ciucaş, destul de lejere, plus traseul de forţă în două zile aproape 50 de km. Buşteni-Jepii Mari-Babele-Sfinxul-Lacul Bolboci-Zănoaga-Mioriţa-Sinaia şi fenomenala deplasare de la Vama Veche, cu superconcertele de la Folk You şi atmosfera de vis ...

Serate culturale / muzicale - cu o mulţime de prieteni tineri şi mai puţin tineri, în cadre oficiale sau mai puţin protocolare, la zile de naştere, evenimente deosebite - Bal de Caritate Pro Humanity, Parada Cârnaţilor, Joia Gurmanzilor, dar nu numai... plus lansarea proiectului "Schimb de Cărţi - Sfântu Gheorghe citeşte!"
Concerte - de Zilele Sfântu Gheorghe, mai ales Compact, dar şi de 1 decembrie - Ducu Bertzi de vis, plus Viţa de Vie şi Iris la Tuborg - Umbrela Verde, superbele Seri Albastre, inclusiv Gala Seri Albastre şi a lor Şcoală de Toamnă cu participarea sopranei Felicia Filip şi a maeştrilor Cristian Mihăilescu şi Miltiade Nenoiu, dar şi la Centrul de Cultură din Arcuş sau în muzeele sau bisericile din Sfântu Gheorghe, dar şi nemuritorul Bob Dylan la Bucureşti...
PNL - întărire filiala municipală prin oamenii de bună calitate care au venit spre noi, mai ales după rezultatele excelente de la prezidenţialele de la sfârşitul anului trecut când în Sfântu Gheorghe am luat dublul numărului de voturi al PSD-ului şi am ieşit foarte aproape de PDL, ceea ce ne-a adus cea mai largă delegaţie la Congresul Naţional al partidului, 11 membrii cu drept de vot!, unde l-am susţinut pe Crin Antonescu, idolul meu politic, cel care a fost reconfirmat în fruntea liberalilor, plus pregătiri pentru anul viitor când vom lansa candidaturile noastre pentru "un Consiliu Local al Tinerilor", cu accent pe prietenul şi colegul Emil Pantelimon, liderrul tinerei generaţii din Sfântu Gheorghe, care deja a căpătat o largă recunoaştere şi în comunitate, dar şi pe plan naţional...
Consiliul Local, cu tot ce ţine de dezvoltarea fără precedent a oraşului, plus finanţările pentru tineret, pentru sport - baschet, futsal, handbal, lupte, ping-pong, şah, atletism, ski, persoanele cu handicap etc. şi pentru cultură, mai ales trupele de teatre, Andrei Mureşanu, Tamasi Aron, Studio M, Osono si Ecou.... domeniile de care mă interesez şi preocup cu precădere, în special proiectele iniţiate de mine, "Bursele Sportive Sfântu Gheorghe" şi "Bursele Sfântu Gheorghe", ca simboluri de recunoaştere, apreciere şi încurajare a tinerei generaţii din comunitate... plus I LOVE SAINT GEORGE!
MULŢUMESC, DRAGILOR PENTRU ANUL 2010 PLIN DE EVENIMENTE SUPERBE! 
LA MULŢI ANI, 2011!

27 decembrie 2010

REVELION ÎN CENTRUL ORAŞULUI PLUS SĂRBĂTOAREA ZĂPEZII!

REVELION ÎN CENTRUL ORAŞULUI PLUS SĂRBĂTOAREA ZĂPEZII!


REVELION ÎN CENTRUL ORAŞULUI ŞI SĂRBĂTOAREA ZĂPEZII
31 dec. 2010 – 2 ian. 2011
Sfântu Gheorghe, Băile Şugaş

31 decembrie, Sfântu Gheorghe: Piaţa Libertăţii – 21:00-03:00
Prezentator: Fehérvári Péter, actor (M Studio)

21:00-21:50 - formaţia ECOU, concert pop-folk - program oferit de ECOU Tineret
21:50-22:15 – STAND UP COMEDY: Ősz Ferenc (câştigătorul concursului Festival de Umor 2008)
22:15-23:00 - POMÁZI ZOLTÁN (formaţia Bojtorján, HU) - concert nostalgie country
23:00-23:10 – STAND UP COMEDY: Ősz Ferenc
23:10-23:58 – KEROZIN (HU) - concert live
23:58-24:00 – Numărătoare inversă şi discursul de anul nou al primarului Antal Árpád András
24:00-0:05 – Focuri de artificii
0:05-1:00 – concert HOMONYIK SÁNDOR (HU)
1:00-1:05 – Focuri de artificii
1:05-1:15 – STAND UP COMEDY: Ősz Ferenc
1:15-2:45 – Petrecere de stradă cu formaţia DAMNED (etno-rock)

1 ianuarie, Băile Şugaş
Animator şi prezentator: Fehérvári Péter, actor (M Studio) 

10:00-13:00 – Competiţii sportive – Concurs de schi – Organizator: Jacko Sport (Contact: 0722 – 420 223)
12:00-12:30 – Ceremonia de inaugurare a pârtiilor de schi la Băile Şugaş
13:00-13:20 – STAND UP COMEDY: Ősz Ferenc (câştigătorul concursului Festival de Umor 2008)
13:20-15:00 – Competiţii sportive – Organizator: Jacko Sport (Contact: 0722 – 420 223)
15:00-15:30 – Premierea câştigătorilor
15:30-16:00 – STAND UP COMEDY: Ősz Ferenc
16:00-16:30 – Concert HOMONYIK SÁNDOR (HU)
17:00-18:00 – Concert parodie trupa INSECT
18:00-21:00 – KARAOKE PARTY cu Sepsi Radio


2 ianuarie, Băile Şugaş

Animator şi prezentator: Fehérvári Péter, actor (M Studio)

10:00-15:00 – Concurs de schi alpin la deschiderea sezonului de schi. Organizator: Asociaţia Alpin Sport (înscrieri până la ora 9:30 la faţa locului, contact: 0729-850 968, 0761-148 035)
14:00-16:00 – Concerte SERI ALBASTRE – program oferit de ECOU Tineret
16:00-16:30 – Premierea câştigătorilor – Concursul de schi alpin
16:30-17:30 – Melodii NEOTON: Kristóf Katalin şi Milán
17:30-21:00 – Petrecerea de zăpadă cu DJ WHITE

În perioada Festivalului „Sărbătoarea Zăpezii”, societatea Multi-Trans asigură o cursă specială, conform următorului program:

în intervalul orar 9.00-12.00, autobuzele vor circula din oră în oră (la ora 9.00 porneşte din Sfântu Gheorghe, la ora 9.30 - înapoi de la Băile Şugaş ş.a.m.d.), iar după acest interval orar, autobuzele vor circula din două în două ore.

Programul va fi până la ora 22.00, când va porni ultimul autobuz, înapoi de la Băile Şugaş.

Preţul biletului, dus-întors: 3 lei.

Cursa specială ca opri în staţiile de autobuz: Parcul Elisabeta, Liceul de Artă  „Plugor Sándor”, Piaţa Kálvin (Trei Trandafiri), strada Borviz.

 
Organizator: Biroul de Organizare Zilele Sfântu Gheorghe


21 decembrie 2010

PENTRU TINERI !





Din respect pentru tineri,
6 BURSE DE EXCELENŢĂ ÎN 2010 LA SFÂNTU GHEORGHE

În pragul Sărbătorii de Crăciun, Consiliul Local Sfântu Gheorghe va acorda în şedinţa ordinară de joi 23 decembrie “Bursele de excelenţă Sfântu Gheorghe”, pentru al doilea an consecutiv. Vestea bună pentru acest an este că în urma situaţiei speciale create după analizarea şi rezolvarea contestaţiilor, Consiliul Local Sfântu Gheorghe a luat decizia să majoreze la 6 numărul bursierilor şi să suplimenteze bugetul de la 10.000 la 12.000 lei, deoarece diferenţa între punctajul obţinut de eleva Mihály Judit (clasată pe locul 5 în ierarhie) şi de eleva Panaitiu Ioana – Gabriela (clasata pe locul 6 în ierarhie) este extreme de mică, doar 0,06 puncte.
            Astfel, pentru anul 2010, următorii elevi / eleve din anul terminal de la unităţile de învăţământ liceal din municipiul Sfântu Gheorghe vor primi distincţiile de onoare şi cei 2000 de lei: Orbán Szabolcs (“Székely Mikó”), Szabó Lilla (“Mikes Kelemen”), Vlej Zsombor – Barna (“Mikes Kelemen”), Tulit Gyopár (“Mikes Kelemen”), Mihály Judit (“Szekely Mikó”), Panaitiu Ioana (“Mihai Viteazul”).
            Cu speranţa că astfel de proiecte de promovare a tinerilor din Sfântu Gheorghe, din ce în ce mai multe şi mai consistente, transmit semnale pozitive tuturor şi scot la iveală viitorii lideri de care acest oraş are extrem de multă nevoie, închei visând la un Sfântu Gheorghe în care energiile tuturor cetăţenilor săi să fie puse în slujba construirii unui oraş în care să ne simţim cu toţii mai bine, mai împliniţi, mai apropiaţi unii de alţii, ca o adevărată comunitate. Felicitări, dragilor!

Mădălin Guruianu
Iniţiator “Bursele Sfântu Gheorghe”

19 decembrie 2010

Atmosferă de sărbătoare în toată comunitatea!


Precum mă aşteptam, au fost multe lucruri notabile săptămâna asta,

unele au ieşit bine - am văzut o parte dintre spectacolele de colinde din şcoli, autobuze, parc...urmează luni de la 19 la Sala Albastră finalul apoteotic al Poveştii din Ajun!,  şi împreună cu Bebe şi Adina i-am făcut lui Emil cadou de Sărbători un site www.povesteadinajun.ro

apoi miercuri spectacolul excelent de Crăciun al Liceului de Artă de la Biserica Evanghelică, oferit de "Pro Concordatia Populorum"

joi, scurtă şedinţă de Consiliu de Administraţie la C.N.M.V. şi spectacolul senzaţional din Sala de Festivităţi cu toţi colindătorii Festivalului Adolescent, dintre care remarcabili Balint Jozsef, Raul Sălăgean şi mai ales corul de la Mikes, condus de dl. profesor Szocs Daniel,

vineri, deschidere Târg de Crăciun, muzică de sărbătoare şi spectacole în centrul oraşului, plus întoarcerea de pe la facultăţi a majorităţii studenţilor viitori lideri ai comunităţii cu care m-am văzut în week-end,

apoi calendarele, posterele, petrecerea de final de an de la Bastion Caffe cu fetele de la SEPSI BC şi partenerii, sponsorii au fost reuşite, iar luni de la 14 este tragerea la sorţi pentru partea adoua a campionatului, unde echipa noastră s-a calificat de pe locul secund din Grupa Nord/Vest şi tot luni de la 19.00 în direct pe TVR 3 va fi Gala Baschetului, cu un premiu special pentru a noastră lideră de echipă, Vass Ildiko!

dar unele nu chiar bine, meciul cu Arad l-am pierdut pe mâna noastră, sperăm să ne luăm revanşa la anul!, ne-am despărţit de pivotul Natalia Terglav şi vineri nu s-a mai ţinut spectacolul Auto la T.A.M., la care aveam destui invitaţi, dar, deh... până la urmă este bine că s-au deplasat la deschiderea unui nou teatru, la Deva, cu acelaşi spectacol "Casanova"cu care au fost şi la Festivalul "Zile şi Nopţi de Teatru" de la Brăila.

IAR ASTĂZI - LA MULŢI ANI, ALINA!

13 decembrie 2010

week-end cu de toate...şi ce săptămână începe!

Vineri am avut parte de un concert extraordinar la Arcuş, cu pianistul maghiar orb Erdi Tamas, apoi o întâlnire rapidă cu tinerii implicaţi în "Poveste din Ajun" şi cu fetele de la baschet după antrenament, cu regretul că n-am apucat să văd Filarmonica la Sfântu Gheorghe cu al său "Concert Vienez" care m-a bucurat enorm anul trecut...
Sâmbătă, squash de la prânz, finalizare super cartea recomandată de dna Cruceriu, "Răul" de Jan Guillou - violentă, dar extrem de bine scrisă, iar seara am revăzut pe Pro Cinema capodopera "Truman Show", cu un Jim Carrey de vis...
Duminică de la 3 am schimbat câteva cărţi - nu s-a prea înghesuit lumea la citit, dar, deh...poate Sărbătorile...să sperăm că din ianuarie este altfel... - dar am dat de citit câtorva şi am şi primit de la Simina una: "Noua Ameninţare Mondială, Cyberterorismul", iar seara am ajuns, pentru a doua oară, cu mai mulţi prieteni / cunoscuţi, la AUTO la Teatrul "Andrei Mureşanu"... SE JOACĂ ŞI AZI DE LA 7 ŞI VI-L RECOMAND CU DRAG!

urmează o săptămână aglomerată, cu producţie calendare pentru SEPSI BC, meci marţi de la 19 în compania liderului de la Arad plus petrecerea de la final de sezon, dar mai ales colindele din cadrul "Poveştii din Ajun"!


12 decembrie 2010

SCHIMB DE CĂRŢI 2 LA SFÂNTU GHEORGHE!


„Schimb de cărţi” 2 la Sfântu Gheorghe

Duminică 12 decembrie de la ora 15, la renovata cafenea din centrul oraşului COFFEE NO.1, vă invităm la a doua ediţie "Schimb de cărţi" în Sfântu Gheorghe, care promovează lectura şi care funcţionează exemplar pe reţeaua de socializare „facebook”.
Aşteptăm toţi iubitorii de cărţi pentru schimb de cărţi, recomandări de carte şi discuţii libere.

11 decembrie 2010

UDMR greşeşte lipindu-şi imaginea de Traian Băsescu, un produs expirat

Liderul PNL Sfântu Gheorghe: UDMR greşeşte lipindu-şi imaginea de Traian Băsescu, un produs expirat (MEDIAFAX)

Liderul PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, consideră că Traian Băsescu este un preşedinte "abil" în relaţia cu maghiarii şi că UDMR nu ar fi trebuit să îl invite la congresul unei platforme a formaţiunii şi să îşi "lipească" astfel imaginea de un "produs expirat".
Preşedintele PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, în legătură cu prezenţa preşedintelui Traian Băsescu la congresul unei platforme UDMR, că şeful statului ştie că trebuie să fie atent la electoratul maghiar.
"Domnul Băsescu - ca de obicei - este un preşedinte abil în relaţia cu maghiarii, el ştie că trebuie să fie cumva atent la această relaţie cu nişte cetăţeni care, în ciuda sfaturilor UDMR, la ultimele alegeri au votat cu candidatul Traian Băsescu", a afirmat Guruianu.
Liderul PNL Sfântu Gheorghe a precizat însă că pe el nu poziţia preşedintelui Băsescu îl interesează pentru că, deocamdată, acesta face doar un joc de imagine.
"Pe mine mă interesează cum şi în ce fel tratează UDMR această relaţie specială pe care o are cu preşedintele Traian Băsescu, de dragoste şi ură. Ei încearcă, practic, să-şi arate pisica unul altuia", a subliniat el.
Guruianu a precizat că, în condiţiile actuale, UDMR are cea mai mare problemă având în vedere că "sunt multe voci în interiorul UDMR care critică participarea la guvernare, care critică imaginea proastă pe care o obţine din ce în ce mai mult UDMR, scăderea foarte mare în sondaje".
"În condiţiile acestea, să accepţi să-ţi mai lipeşti imaginea de un alt produs expirat, care este preşedintele Traian Băsescu, după ce o ai lipită de un Guvern incompetent, condus de Emil Boc, eu cred că cea mai mare problemă nu-i a domnului Băsescu, care se agaţă ca un disperat de orice, ci al UDMR", a afirmat Mădălin Guruianu.
Potrivit acestuia, UDMR îşi asociază imaginea nu numai cu o guvernare "dezastruoasă", ci şi de un preşedinte care "nu mai are deloc popularitate şi care în momentul de faţă nu este pe placul românilor".
Guruianu consideră că UDMR nu trebuia să facă o invitaţie preşedintelui Traian Băsescu la Congresul Mişcării Creştin-Democrate Maghiare, dacă Uniunea vrea să-şi recapete electoratul.
"Iar invitaţii de genul acesta evident că vor fi acceptate de cineva în cădere liberă, însă invitaţii de genul acesta nu cred că trebuiau făcute, dacă dânşii (UDMR - n.r.) vor sau speră să-şi recapete electoratul, dacă dânşii vor sau speră să intre cumva la o guvernare capabilă să scoată ţara din criză", a conchis liderul PNL Sfântu Gheorghe.
Preşedintele Traian Băsescu a participat, vineri, în staţiunea Covasna, la cel de-al treilea Congres al Mişcării Creştin-Democrate Maghiare din România - platformă a UDMR, spunând că prezenţa sa este o dovadă de respect pentru partenerul de guvernare.
Traian Băsescu a declarat că prezenţa sa în Covasna este, în primul rând, o dovadă de respect pentru partenerul de guvernare, pentru că el are un parteneriat cu Guvernul.
"În al doilea rând, este respectul pentru Mişcarea Creştin-Democrată Maghiară, având în vedere că suntem în aceeaşi familie eruopeană PPE", a afirmat Băsescu.
Întrebat de ce nu a venit în ultima perioadă în Covasna, Băsescu a spus : "Nu am avut timp, pentru că este criză".
Mediafax, 11.12.2010

PENTRU DISCERNĂMÂNT, NU PENTRU CÂRCOTEALĂ!

Spiritul critic în supradoză

Andrei Pleşu

În baia de negativitate în care ne scăldăm zilnic, spiritul critic încetează să mai fie o virtute. Devine o boală. Aproape că e mai bună credulitatea. Dacă eşti gata să creditezi un fals, greul vinei cade asupra celui care distribuie falsul. Dacă însă respingi, precaut, ceea ce merită a fi creditat, vina e, în întregime, a ta. Spiritul critic devenit insomnie cîrcotaşă este un abuz al inteligenţei. Cel care îl practică are toate şansele să rateze mari ocazii, mari întîlniri, mari momente de bucurie şi cunoaştere. A primi încruntat, a primi vigilent, a primi drapat, de sus pînă jos, în spirit critic, sînt tot atîtea feluri de a nu primi. Prizat în supradoză, spiritul critic blochează înţelegerea, stimulează proasta dispoziţie şi inhibă instinctul participării la viaţa comunitară. E mereu inadecvat, pieziş, incapabil să valorifice inteligenţa altfel decît ca instanţă judiciară. În loc să asculţi, confecţionezi, în gînd, contraargumente; în loc să reflectezi, adopţi morga severă a judecătorului; în loc să intri în joc, bombăni, steril, de pe margine. Spiritul critic ca strategie a refuzului e o deprindere vicioasă, de natură să încurajeze egolatria, vanitatea, euforia deşteptăciunii proprii. E un fel de a opune viului, infinit ramificat, omogenitatea unui neant care îşi extrage criteriile din el însuşi. A cultiva, fără încetare, spiritul critic e a te păstra, programatic, „în afară“, a nu răspunde nici unei chemări, nici unei invitaţii. „Nu“ e mereu mai la îndemînă decît „da“. Distanţa demolatoare dislocă orice tentativă de apropiere. Dialogul e imposibil. Nu e deloc profitabil să forţezi capacitatea de înţelegere a celor care, prin exerciţiul aproape mecanic al spiritului critic, se zidesc, încăpăţînaţi, în afara încercării de a înţelege. 
În exces, spiritul critic e o formă de infantilism mental. El se exprimă, uneori, ca un soi de răzgîiere a minţii, ca o formă de „proastă-creştere“ intelectuală. Gîndirea n-are voie să fie mofturoasă, să traverseze piaţa lumii şi a ideilor, cu o grimasă dispreţuitoare. E mai bine să rişte lăcomia cumulativă, decît selectivitatea astringentă. A strîmba tot timpul din nas e a fi o victimă sigură a ceea ce s-a numit „stupiditatea inteligentă“. În orice caz, e la fel de puţin recomandabil ca şi iresponsabilitatea unei atotprimitoare permisivităţi.  Practica maniacală a judecăţii se asociază, de regulă, cu amînarea indefinită a deciziei. Cîntărirea distantă a împrejurărilor sfîrşeşte prin a deveni marginalitate. Prin definiţie, „judecătorul“ nu joacă. Comentează. Iar comentariul, în loc să asume şi să îmbogăţească lumea, ajunge să o substituie. „Judecătorul“ trăieşte închis în cercul idiosincrasiilor sale, îşi confirmă, la nesfîrşit, umoarea posacă: nu are neutralitatea de primă instanţă a reflecţiei analitice, ci o neutralitate perpetuă, devenită fel de a fi, pasivitate. Judecătorul nu găseşte niciodată motive să intre în horă şi ratează, astfel, toate alternativele. E mereu în contratimp cu ceea ce se petrece sub ochii lui: îl irită în egală măsură bucuria şi tristeţea, reproşează bucuriei că e prea veselă şi tristeţii că e prea sumbră. Dar nu o face ca exponent al unei juste „măsuri“, ci ca profesionist al dezamăgirii şi al inadecvării. Deviza lui este „nici-nici“, în varianta trivială a răsfăţului infantil. Mereu exterior realului şi mesajelor care i se adresează, judecătorul pierde toate ocaziile. Nu are niciodată intuiţia prilejului care trebuie valorificat, a momentului unic, ireversibil, care nu trebuie pierdut.
Pentru un asemenea personaj, înţelepciunea constă, dimpotrivă, în a declara în permanenţă că „nu e momentul“. Îi lipseşte instinctul „timpului potrivit“, experienţa marilor întîlniri, bucuria de a dansa atunci cînd aude muzica lumii şi a destinului propriu. Reacţiile lui sînt ecoul unei inaptitudini congenitale de a se plia pe oferta aflată la îndemînă. E bolnav de retractilitate, opac la toate apelurile, la toate semnele vremii. Nu crede în clipa optimă a acţiunii, a receptivităţii, a participării. Nu ştie să recunoască această clipă şi are toate şansele să nu recunoască mesajul rostului propriu, atunci cînd îl aude. Soluţia? Convertirea spiritului critic în discernămînt. Plus un dram de umor, plus o minimă afecţiune pentru ceilalţi şi pentru farmecul pestriţ al lumii. Deocamdată, ambianţa autohtonă nu încurajează asemenea înclinaţii.
Preferă „ochiul rău“, muşcătura otrăvită, greaţa. Avem şi motive – se va spune. Da, dar ele nu diminuează şi nu se suportă mai uşor prin repetate accese de depresie.

10 decembrie 2010

HAI LA TEATRU!

AUTO - "Zona Crepusculară"

Cea mai recentă premieră de la "Andrei Mureşanu" este RECOMANDAREA mea pentru voi dacă vrei să vedeţi ceva extrem d einteresant, atât ca scenariu, cât şi ca joc actoricesc. Pe parcursul unei ore luaţi cunoştinţă cu patru poveşti aparent simple, dar au multe de ascuns...
Scrisă de un autor spaniol contemporan, Ernesto Caballero, piesa pare un scenariu cinematografic, derularea subiectului în cascade către apogeul din ce în ce mai verosimil făcând ca la final să ţi se clarifice totul şi să înţelegi ce şi de ce s-a întâmplat...
Daniel Rizea face unul dintre cele mai bune roluri din ultima vreme, dând viaţă unui soţ credibil, cu probleme pe mai multe planuri, Fatma Mohamed, soţia îndrăgostită de bucătărie, dar care are răbufniri pasionante, Ana Nicolae, sora soţiei / amanta şi Elena Popa, autostopista, elementul surpriză care declanşează acţiunea... Bifând cu acest spectacol şi debutul reuşit al domnişoarei Ana Nicolae pe scena din Sfântu Gheorghe, închei cu speranţa că nu veţi rata o ocazie excelentă de a vă simţi bine, dar de a şi vă pune întrebări la sfârşitul unei producţii care vă va ţine cu sufletul la gură pe parcursul desfăşurării ei.
Poftiţi duminică sau luni de la 19 la AUTO la Teatrul "Andrei Mureşanu" din Sfântu Gheorghe!

09 decembrie 2010

Cei mai buni dintre covăsneni, premiaţi la Gala Revistei Hallo!


Am fost extrem de încântat atât de ideea unei astfel de Gale, cât şi de faptul că am fost în juriul care a acordat premiile - FELICITĂRI TUTUROR PREMIAŢILOR ŞI NOMINALIZAŢILOR - mai ales Campionului nostru din scaunul cu rotile - CIPRIAN ANTON! -, dar şi de faptul că în cadrul evenimentului am acordat un PREMIU SPECIAL "HORS CONCOURS" pentru "debaterii anului", evident, performerii noştrii, Bianca Dragomir şi Radu Cotarcea, prima dintre ei a sosit de la Bucureşti, unde face un master, al doilea nu a reuşit din păcate, el fiind deja angajat de o companie multinaţională de Resurse Umane, care-şi are sediul pentru Europa de Est la Budapesta.

„Cred că această Gală nu doar că a marcat lucrurile pozitive care se întâmplă în judeţul Covasna ci a reuşit să-i facă să se cunoască între ei pe cei care au realizat aceste lucruri pozitive. Este important să ne adunăm cu toţii, români şi maghiari deopotrivă, în jurul valorilor comune care ne apropie şi acest gen de pozitivism trebuie promovat. Cred că anual ar trebui să avem o gală prin care cei mai buni covăsneni să fie apreciaţi şi cunoscuţi, pentru a arăta tuturor că avem cu ce ne mândri şi în acest judeţ mic"
http://www.covasnamedia.ro/beta/?p=13854 



06 decembrie 2010

ce final de săptămână...

contradictoriu la acest sfârşit de săptămână... 

performanţe excelente pentru debaterii din Sfântu Gheorghe

şi un coşmar pentru SEPSI BC la Satu Mare

şi tot astăzi a apărut în Observatorul de Covasna textul meu la adresa "maestrului Tudor Gheorghe"


dar, astăzi e Moş Nicolae... sper că aţi primit cu toţii, ca şi mine, cadourile dorite de dimineaţă...Mulţumesc frumos!

La Mulţi Ani tuturor celor care-şi serbează ziua astăzi şi 
LA MULŢI ANI, DANI CRUCERIU!

04 decembrie 2010

DEBATERII DE LA SFÂNTU GHEORGHE NU SE DEZMINT!

După ce joi seara am vizionat cea mai recentă premieră de la "Andrei Mureşanu", după "Auto", a unui autor contemporan spaniol - foarte tare!- v-o recomand din plin... sper să apuc să scriu câte ceva despre spectacol înainte de următoarea reprezentaţie-  vineri am pornit spre Cluj cu Laura Ardeleanu, unde ea, împreună cu Dani Cruceriu, dar şi Antonia Mari cu Vlad Vidican participă la Regionala de Debate pentru studenţi.
După cele 4 meciuri de calificare ale primei zile, pe teme extrem de interesante ca şi "moneda euro ar trebui retrasă", "toţi imigranţii ar trebui acceptaţi în UE", "jurnaliştii care investighează crima organizată şi corupţia ar trebui special protejaţi", "ar trebui ridicată o moschee pe locul Turnurilor Gemene din Newe York", ambele echipe cu cei 4 reprezentanţi din Sfântu Gheorghe s-au calificat în semifinale!
 ba chiar stau bine şi la punctajele individuale... dar până după finala de mâine de la prânz nu se anunţă nimic, bineînţeles...
Să le ţinem pumnii pentru mâine şi orice s-ar întâmpla de-acum încolo, vă îmbrăţişez, dragilor! M-am simţit tare mândru de voi! Felicitări!

P.S. Urările din final sunt spuse şi personal, dar şi aici, pentru că duminică trebuie să plec de la Cluj la Satu Mare pentru meciul important pe care SEPSI BC îl va disputa de la 12.30 cu formaţia gazdă....

UPDATE>  LAURA SI DANI AU AJUNS IN FINALA, IAR LA INDIVIDUAL AU FOST IN TOP 4> DANI AL DOILEA SI LAURA A 4/A VORBITOARE DIN COMPETITIE! BRAVO, DRAGILOR! SUNTETI TARI!

03 decembrie 2010

Tudor Gheorghe şi “adevărata sărbătoare de 1 decembrie”


Să intri în casa unui om şi să dai bineţe este un gest de minimă politeţe pe care ar trebui să îl faci. Dacă mai poţi să spui una două vorbe plăcute gazdei, evident este o dovadă perfectă de bună creştere şi de bun simţ. Poate consideraţi că am exagerat cu adjectivele de mai sus, dar gândiţi-vă dumneavoastră cum aţi defini pe cineva care vine şi face contrariul: intră şi în câteva minute îşi dă cu părerea, critică şi condamnă tot ce vede în jur? Merg puţin mai departe şi spun că îmi asum o viziune total împotriva “deştepţilor” care vin şi-şi dau cu părerea despre un subiect, un oraş, un om, o regiune, fără să cunoască decât aparenţe, decât sloganuri, decât mituri, decât vorbe fără consistenţă… Şi spun asta plecând de la premisa că nu caut “la faţa omului”, adică nu mă interesează că mi-e cunoscut sau nu, prieten sau nu, inamic sau nu ci la ceea ce spune şi face “preopinentul”.
Zilele trecute mi-a fost dat să văd pe viu o dovadă a ceea ce spuneam la începutul acestor rânduri, dovadă care m-a şi făcut să iau atitudine şi să mă exprim în această manieră. Am cumpărat bilet, la fel ca fiecare dintre cei aproape 250 de spectatori din îngheţata Casă de Cultură a Sindicatelor, la ceea ce trebuia să fie o bucurie pentru sufletul meu şi am plecat cu un triplu gust amar de la concertul lui Tudor Gheorghe, pentru că despre domnia sa este vorba. Şi nu voi vorbi de data aceasta despre atotputernicul frig din instituţia gazdă, cea care are extrem de puţine lucruri în comun cu cultura.
În primul rând am fost revoltat ca şi cetăţean al oraşului Sfântu Gheorghe.
M-au deranjat vorbele despre cât de urât , neîngrijit şi prost luminat este Sfântu Gheorghe. Nu vorbesc din perspective unui patriot local deşănţat şi fără pic de argumente, care-şi apără “vizuina”, oricât de rău ar arăta aceasta. Nu. Chiar nu. Pentru mine, “I Love Saint George” nu e doar o declaraţie de complezenţă. Este ceea ce cred, simt şi mă străduiesc să fac în fiecare zi a vieţii mele! Sentimentul pe care l-am avut atunci când am auzit pe cineva că spune atâtea neadevăruri despre oraşul în care locuiesc şi pe care ne străduim cu toţii să-l facem să arate mai bine şi, Slavă Domnului!, în ultimii ani chiar s-au adus îmbunătăţiri majore, a fost de profundă mâhnire. Mâhnirea că oricâte încercări există, oricâţi paşi ai face înainte, este suficient să te trezeşti cu “nu spui cine, persoană importantă”, care să-şi bată joc de toată munca, de toate încercările, de toate zbaterile şi să încerce să arunce în derizoriu reuşitele, să ia în derâdere totul, fără nici o dorinţă de reconstrucţie sau de repunere a unor alte lucruri valoroase în loc.
În al doilea rând am fost deranjat ca spectator şi iubitor de cultură.
M-au deranjat prea multele vorbe dintre piesele muzicale care uneori reuşeau să te transpună în atmosfera Bucureştiului anilor ‘30 – au fost numai piese de la legendarii cantautori interbelici Zavaidoc şi Moscopol – dar “pauzele cu vorbe” erau aproape întotdeauna nereuşite. Nu spun că nu mi-au plăcut referinţele dur anticomuniste ale lui Tudor Gheorghe, sunt curios cum le sunau în creiere unora dintre cei prezenţi la manifestare, sic! – dar să realizezi un spectacol de două ore în care să cânţi mai puţin decât vorbeşti – şi nu s-au rostit versuri aşa cum o făcea în spectacole, de exemplu Pittiş, ba chiar din contră, amestecând şi bălăcărind pe toată lumea din jur, români şi maghiari deopotrivă, cu idea fixă şi fixistă că “numai Tudor Gheorghe poate da lecţii”? … Tudor Gheorghe… a fost!” erau vorbele de final ale unui bun prieten, Emil Pantelimon, acum aproape un an după un concert al artistului la Ateneul Român. Nu i-am împărtăşit viziunea şi până la urmă nici acum nu o fac întru-totul, dar trebuie să recunosc faptul că a sintetizat perfect raportul dintre noi, muritorii de rând şi un artist de calibrul lui Tudor Gheorghe în câteva rânduri pline de patos: “Vă mărturisesc cu sinceritate că am trăit un moment similar cu acela în care am descoperit că Moş Crăciun nu există. Nu vreau să vă detaliez cât de fals a cântat sau cât de vidă de orice trăire a fost repezita şi lipsita de dicţie, dar lunga sa interpretare, vă spun doar că acest capitol care personal m-a influenţat în viaţa de până acum, s-a încheiat în mod neplăcut.”
În al treilea rând m-am simţit umilit ca şi român din această comunitate.
Finalul spectacolului a fost năucitor pentru mine. Fără să cunoască nimic din ce s-a întâmplat în ultimele zile la Sfântu Gheorghe în preajma Sărbătoririi Zilei de 1 decembrie, fără să fie la curent cu multiplele acţiuni organizate de autorităţile şi ONG-urile locale, printre care cele mai semnificative fiind venirea unor artişti de marcă, asemeni lui Ducu Bertzi, Mihai Neniţă sau Ansamblul Ciocârlia, ambele concerte gratuite pentru public, Tudor Gheorghe afirmă sec faptul că “vă mulţumesc că aţi asistat la adevărata sărbătorire de 1 decembrie”. Jenant, maestre! Foarte jenant!
Prefer să închei aici, pentru că simt cum, din păcate, creşte din nou în mine starea de dispreţ pentru astfel de atitudini sfidătoare şi condescendente ale unora dintre cei “aleşi”, sosiţi aici printre noi, muritorii de rând să ne “lumineze”, fără să omit totuşi vorbele unui alt prieten de-al meu care se potrivesc perfect aici: “bine că eşti tu deştept, maestre!”

30 noiembrie 2010

Programe Culturale în luna decembrie la Sfântu Gheorghe


                                                          DECEMBRIE

TEATRUL ANDREI MUREŞANU

2.Dec.joi                  ora 18.     Auto de Ernesto Caballero.Regia artistică: Horaţiu MihaiuPremieră  - Sala Studio
3.Dec.vineri             ora 19      Casanova Autor: anonim (texte erotice renascentiste) Regia:M.C.Ranin - Sala Mara-scenă
6.Dec.luni                ora 18.     Manej adaptare după textul Dresoare de fantome” de Ion Băieşu Regia:Mirela Bucur - Foaier
12.Dec.duminică      ora19.     Auto de Ernesto Caballero.Regia artistică: Horaţiu Mihaiu. - Sala Studio
13.Dec.luni              ora 19.     Auto de Ernesto Caballero.Regia artistică: Horaţiu Mihaiu. - Sala Studio
14.Dec.marţi            ora 19.     Ingerul şi floarea  de Antoine de Saint Exupéry, Adptare şi regia:Mirela Bucur- Sala Studio
16.Dec.joi                ora 18.     Manej adaptare după textul Dresoare de fantome” de Ion Băieşu Regia:Mirela Bucur - Foaier
17.Dec.vineri           ora 18.     Auto de Ernesto Caballero.Regia artistică: Horaţiu Mihaiu. - Sala Studio

TEATRUL TAMÁSI ÁRON

 2.Dec.joi.              ora19    W.Shakespeare:Neguţătorul din Veneţia Regia:László Bocsárdi,Premieră– Sala  Mare-spectacol studio
 4.Dec.sămbătă      ora 19    W.Gombrowicz: Ivona,principesa Burgundiei - Regia: László Bocsárdi – Sala Kamara
10.Dec.vineri         ora 19   Concert simfonic de sărbători, prezentat de Filarmonica din Braşov– Sala Mare
12.Dec.duminică   ora 17    W.Shakespeare:Neguţătorul din Veneţia Regia:László Bocsárdi,Premieră– Sala  Mare-spectacol studio
14.Dec.marţi          ora 18    T.Slobodzianek:Profetul Ilia Regia: László Bocsárdi – Sala Kamara
15.Dec.miercuri     ora 18    T.Slobodzianek:Profetul Ilia Regia: László Bocsárdi – Sala Kamara
17.Dec.vineri         ora 19    Miracolul după o piesă de Tamási Áron. Regia: László Bocsárdi – Sala Mare,spectacol studio
21.Dec.marţi          ora 19   Vederi din nicăieri-Concert liric pe versurile poetului Kovács András Ferenc,susţinut de formaţia PULB Premieră-Sala Kamara
22.Dec.miercuri     ora 19   A 1000-a noapte de Dobre Lebivic.Basm ptr.cei cu vărsta cuprinsă între 5 şi 10 ani.Regia:Zakariás Zalán Premieră- Sala Kamara.
23.Dec.joi.             ora 19   Vederi din nicăieri-Concert liric pe versurile poetului Kovács András Ferenc,susţinut de formaţia PULB -Sala Kamara
28.marţi.               ora 19   Vederi din nicăieri-Concert liric pe versurile poetului Kovács András Ferenc,susţinut de formaţia PULB -Sala Kamara
29.Dec.miercuri   ora 19   Vederi din nicăieri-Concert liric pe versurile poetului Kovács András Ferenc,susţinut de formaţia PULB -Sala Kamara
31.Dec. vineri       ora 18   Cei trei muşchetari de A.Dumas.Regia:Selmeczi György.Spectacol muzical de Anul Nouă.Premieră- Sala Mare

ANSAMBLUL DE DANSURI HÁROMSZÉK

1,8,15 şi 29 Dec.miercuri    orele 20   Casa dansului popular–Casa de Cultură Kónya Ádám -cu Vaszi Levente

STUDIOUL M

2.Dec.joi               ora 19     Fragil Regia:Goda Gábor, Sala Studio Lajtha László
5.Dec.duminică    ora 19      Doc(Foame) , spectacol de teatru fizic. Regizor:Uray Péter, Sala Studio Lajtha László
6.Dec.luni             ora 19     W.shakespeare:Hamlet,spectacol de teatru fizic Regizor: Uray Péter Sala Studio Lajtha László

TEATRUL OSONÓ

8.Dec.miercuri         ora 20     Freagmente din povestea rătăcirii,Regia:Fazakas Misi -Sala Festivă al Liceului Mikes Kelemen
27.Dec.luni              ora  19    Freagmente din povestea rătăcirii,Regia:Fazakas Misi -Sala Festivă al Liceului Mikes Kelemen

28 noiembrie 2010

Schimb de cărţi şi Debate... LUNI - LA TEATRU!


„Schimb de cărţi” debutează la Sfântu Gheorghe

Duminică de la ora 15, în jur de 20 de persoane, majoritatea tineri, au sosit la Casa cu Arcade, la invitaţia Debate Club Sfântu Gheorghe, pentru lansarea programului care promovează lectura şi încurajează schimbul de cărţi şi recomandările directe, care funcţionează exemplar pe reţeaua de socializare „facebook”.
Acum 5 ani, tot la sfârşitul lunii noiembrie, în 2005, se deschidea Librăria pentru Comunitate, o iniţiativă a Asociaţiei pentru Comunitate din Sfântu Gheorghe, închisă ulterior din motive financiare în anul 2009. Nici atunci nu au fost mai mult de 20 de persoane prezente, dar şi atunci şi acum am simţit din plin o bucurie imensă când am realizat că mai există totuşi iubitori de carte, oameni pentru care lectura face parte din obişnuiţa cotidiană. „Care-i ultima pe care-ai citit-o?”, „Nouă ne pasă de viitor!”, „Citeşti nu citeşti, timpul zboară oricum” şi „Fascinaţia cărţilor bune” au fost sloganele folosite în cadrul „Campaniei pentru Lectură” a Librăriei pentru Comunitate şi care credem că au revenit din nou „la modă”.
S-au schimbat cărţi, bineînţeles „foarte bune”!, dar cel mai important lucru a fost că lumea a luat contact cu ideea, cu acest proiect naţional şi mai ales că s-a stabilit ca următoarea întâlnire să fie peste 2 săptămâni, duminică 12 decembrie la Coffee no.1 în centrul oraşului, unde mai bine de 20 de cărţi lăsate de participanţii la prima ediţie, îşi aşteaptă deja cititorii...





A URMAT O DEZBATERE PUBLICĂ PE TEMA "1 DECEMBRIE, ZIUA NAŢIONALĂ VS. ZIUA NAŢIUNII", în care s-a privit din diferite puncte de vedere moţiunea, concluzia nefiind general valabilă, dar cu convingerea că fircare dintre participanţi a avut ce împărtăşi, dar şi ce primi de la o atare întâlnire pusă la cale de Debate Club Sfântu Gheorghe... detalii şi fotografii pe blogul clubului de dezbateri: www.sfantugheorghetineret.blogspot.com



şi apoi am asistat la momentul aprinderii primei lumânări din Coroniţa de Advent instalată în premieră în centrul oraşului din iniţiativa Primăriei Sfântu Gheorghe şi cu sprijinul unor întreprinzători locali...




iar LUNI LA TEATRU


„Manej” umanitar la Teatrul “Andrei Mureşanu”

Spectacolul se joacă în scop caritabil pentru o fetiţă în vârstă de 3 ani care suferă de o boala gravă la inimă şi necesită operaţie urgentă
Teatrul “Andrei Mureşanu” prezintă luni, 29 noiembrie, ora 19:00, spectacolul „Manej”, o „comedie a smintelii” realizată după „Dresoarea de fantome” a lui Ion Băieşu, în regia Mirelei Bucur şi avându-i în distribuţie pe Sebastian Marina, Daniel Rizea, Mona Codreanu, Fatma Mohamed, Elena Popa, Sergiu Aliuş, Ileana Surdu, Ion Fiscuteanu jr.
Biletele pot fi procurate de la casieria teatrului, în zilele lucrătoare între orele 11:00 şi 15:00 sau în ziua spectacolului începând cu ora 18:00.
Preţul unui bilet este de 10,5 lei pentru adulţi şi 7 lei pentru copii/elevi/studenţi.

 

RESPECT DUCU BERTZI ŞI MIHAI NENIŢĂ!

update: foto aici http://www.facebook.com/album.php?aid=40526&id=100001281904659

Doamne, cât de frumos a fost aseară!... după victoria facilă şi rapidă a fetelor de la Sepsi BC 81-48 cu Orade, a urmat o experienţă extraordinară într-o sală arhiplină la Club Cinema, în compania lui Ducu Bertzi şi a lui Mihai Neniţă!... O REVERENŢĂ ADÂNCĂ, DOMNILOR! AŢI FOST EXTRAORDINARI!... ŞI CA ARTIŞTI, ŞI CA OAMENI! ...discuţiile despre multiculturalitate, despre maramureşeni, basarabeni şi mai ales despre eventualul proiect folk de la anul au fost revelatoare!... nu e de aseară, dar până apar fotografiile vă mai ofer o mostră a celor doI maeştrii: 



şi LA MULŢI ANI, CĂLINA ŞI CLAUDIU!

27 noiembrie 2010

ÎNCEP SĂRBĂTORILE!

după cum am tot anunţat weekendul acesta este încep Sărbătorile!

Sâmbătă Ducu Bertzi!
 

Duminică - Schimb de cărţi şi Dezbatere publică!
 şi
În prima duminică de Advent, pe 28 noiembrie, cu începere de la ora 19,00, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe va amplasa o uriaşă coroană de Advent în Piaţa Libertăţii, în faţa Bazarului.
Toată lumea este binevenită la sărbătoare!

26 noiembrie 2010

Scarabeul în muşuroi

După "Valurile liniştesc vântul", am ajuns să citesc zilele acestea o altă capodoperă a fraţilor Strugatki, intitulată "Scarabeul în muşuroi". Pasiunea pentru romanele SF mi-a rămas din perioada liceului şi în măsura în care mai am ceva vreme, îmi place să condimentez lecturile din autori clasici, moderni sau postmoderni, cu maeştrii science fiction, iar fraţii Strugatki se numără cu siguranţă printre aceştia...

ca să vă incit să citiţi volumul...şi poate întreaga serie, vă mărturisesc faptul că este greu de ghicit finalul, că vă dă mult de gândit şi că veţi savura din plin scriitura bună... şi un citat din carte la finalul postării:
"nu ştim ce vor ei. nu ştim ce pot ei. şi niciodată nu vom afla. singura speranţă este ca noi, în agitaţiile noastre convulsive, dezordonate, să facem mereu nişte paşi pe care ei nu i-au prevăzut. doar nu au putut să prevadă totul. asta nu poate nimeni."
Lectură plăcută, dragilor!

24 noiembrie 2010

după Brăila...

Săptămâna a început destul de spectaculos cu o deplasare în oraşul în care m-am născut, împreună cu trupa Teatrului Andrei Mureşanu, care a prezentat spectacolul Casanova în cadrul Festivalului Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila. Ajuns de curând director al Teatrului Maria Filotti, actorul şi folkistul Mircea Bodolan a reuşit să pună la cale o ediţie impresionantă de festival, cu spectacole ale teatrelor din Bucureşti, Alba Iulia, Piatra Neamţ, Ploieşti, Giurgiu, Baia Mare, Galaţi, Sfântu Gheorghe şi evident, Brăila... aşa cum am reuşit până acum, n-o să vorbesc public în nici un fel despre vreo producţie în care joacă mama, dar o să vă spun că m-a emoţionat cumva întâlnirea cu oameni şi locuri pe care nu le mai prea văzusem din copilărie, sau din adolescenţă... pe lângă rudele şi cunoştinţele de la malul Dunării, a venit cu această ocazie şi Bogdan Voicu, un om de care mă leagă o mulţime de amintiri, un om care a însemnat mult pentru evoluţia de la mijlocul anilor 90 pentru viaţa teatrală din Sfântu Gheorghe şi nu numai...
Spre bucuria mea, exact în seara petrecută la Brăila a fost un recital al unui bun prieten al directorului Mircea Bodolan, Emeric Imre, cu ale sale melodioase piese, dintre care se distinge următoarea... 

Mă întorc cu ceva baterii încărcate şi cu speranţa că programul de week-end, concertul de sâmbătă cu Ducu Bertzi şi lansarea / dezbaterea de duminică vor ieşi foarte bine...

21 noiembrie 2010

proiecte ... pentru comunitate...

La sfârşitul săptămânii am avut parte de un meci de baschet câştigat lejer de fetele de la SEPSI BC, apoi pregătiri pentru colindele de Crăciun împreună cu prietenii adolescenţi de la "Ecou", discuţii pe larg cu Dan şi Emil despre viitoarele programe ale Asociaţiei pentru Comunitate şi nu numai, plus citirea unei cărţi excelente despre implicările intelectualilor în treburile cetăţii, spiritul nesabuit. Intelectualii in politica, apoi întâlnire cu Laura Ardeleanu, în trecere pe la noi, de la Slănic Moldova... şi mâine dimineaţă abia aştept să beau o cafea cu Vlad... anunţul oficial despre cei doi debateri din Sfântu Gheorghe, actualmente studenţi - Vlad la Drept la UBB Cluj şi Laura la Relaţii Internaţionale la ASE Bucureşti:
La competitia de studenti de la Slanic Moldova din acest weekend am avut 2 reprezentanţi din Sfântu Gheorghe în finală, dar în echipe diferite!
Au câştigat Vlad Vidican şi Andreea Lupaşcu în faţa echipei Laura Ardeleanu şi Mihai Pop. Felicitări, dragilor! Succes mai departe în debate!

18 noiembrie 2010

VINE DUCU BERTZI!

BURSIERII SFANTU GHEORGHE 2010!

După analiza celor 25 de dosare depuse la Consiliul Local, împreună cu colegii de comisie am stabilit punctajele şi au fost decişi cei 5 bursieri ai anului 2010, dintre elevii de clasa a XII-a din Sfântu Gheorghe, conform criteriilor din hotărârea "Bursele Sfântu Gheorghe".


Cei cinci fericiţi, premianţi la cele mai multe concursuri naţionale, judeţene şi extrem de activi în comunitate sunt: Orban Szabolcs (Miko Imre), Szabo Lilla (Mikes Kelemen), Vlej Zsombor (Mikes Kelemen), Mihaly Judit (Miko Imre) şi Ioana Panaitiu (Mhai Viteazul).

Felicitările mele se îndreaptă atât către cei cinci, dar şi către ceilalţi 20 de tineri care au depus dosare pentru burse, dar care de data aceasta nu au reuşit să câştige, însă am certitudinea că majoritatea dintre ei, dacă nu cumva chiar toţi, vor avea un viitor frumos, presărat cu o mulţime de realizări.


În cel mai scurt timp va fi publicat pe site-ul Consiliului Local şi al Primăriei, dar şi la avizierul instituţiei clasamentul final cu toate punctajele obţinute de cele 25 de dosare, iar în luna decembrie, cei 5 câştigători ai burselor Sfântu Gheorghe vor fi invitaţi în Sala de şedinţe a Consiliului Local să ridice diplomele şi cei 2000 de lei fiecare. 

update rezultate finale: http://www.sfantugheorgheinfo.ro/index.php?page=&pid=1221

13 noiembrie 2010

Odihnească-se în pace!

L-am cunoscut prea puţin... sporadic ne-am întâlnit în Consiliul de Administraţie din CNMV, pe holurile Colegiului sau pe străzile din Sfântu... nu ştiu dacă sunt în măsură să vorbesc despre domnia-sa, dar nici nu vă pot împărtăşi impresia de gol interior pe care mi-a lăsat-o ieri anunţul dispariţiei sale premature... m-au impresionat întotdeauna senzaţia extraordinară de calmitate şi bunul-simţ pe care le emana practic prin toţi porii... niciodată deplasat, întotdeauna cu o vorbă bună, cu prezenţă de spirit, cu diplomaţie şi cu multă bună voinţă, calităţi umane destul de rare în tumultoasa lume în care trăim ...
 
Regret că a dispărut dintre noi o adevărată oază de linişte şi echilibru...

Odihnească-l Domnul în pace pe DOMNUL PROFESOR COZMA CEZAR!

09 noiembrie 2010

Bicfalău, Sfânta Ana, Miercurea Ciuc, Slănic Moldova, Bucureşti... dar I LOVE SAINT GEORGE!

în ultimele zile am stat prea puţin pe-acasă, dar cred că rezultatele deplasărilor se vor arăta a fi benefice în timp... săptămâna trecută a fost un team-building la Bicfalău, Lacul Sfânta Ana şi Miercurea Ciuc împreună cu fetele de la SEPSI BC- marţi şi miercuri, apoi o şedinţă scurtă şi eficientă la Consiliul Local, joi,  în care am obţinut promisiunea de a primi fonduri pentru concertul Ducu Bertzi de sâmbătă 27 noiembrie, apoi am stat de joi până duminică tocmai la Slănic Moldova unde am avut onoarea să conduc un turneu de Debate în format WS şi să promovez competiţia din primăvară, Saint George, City of Debate V. Duminică am ajuns pentru puţină vreme la botezul celui de-al treilea fiu de-al prietenilor Ştefi şi Elena, dar apoi a trebuit să plec la Bucureşti, unde am şi rezolvat câteva probleme strict administrative, dar m-am şi întânit cu prietenii studenţi, Emil, Bebe, Emilian, Edi, Oana - felicitări, dragilor, pentru apartament!, dar şi mai vechi - Bogdan Voicu, unul dintre "formatorii" mei în perioada studenţiei şi imediat după...
de la 10 avem la Prefectură a doua întâlnire a comitetului de organizare a Zilei de 1 dec în Sfântu Gheorghe şi sper că ulterior revin cu amănunte pentru că nu numai concertul Ducu Bertzi va fio organizat în acele zile...