29 iulie 2010

Debate Power!


rezultate foarte bune ale delegaţiei din ţară la IDEA Youth Forum din Olanda, condusă de al nostru Radu Cotarcea (penultimul din dreapta) - sferturi de finală prin echipa Ioana Stupariu, Ioan Naşcu, Călin Mureşanu şi urmează faza de British Parly... FELICITĂRI! 

şi o descriere amănunţită a Biancăi despre performanţa extraordinară a echipei lor de a fi în semifinale la Europene pe www.sfantugheorghetineret.blogspot.com


28 iulie 2010

"Cel mai prietenos dintre politicienii locali..."

Articol astăzi despre politicieni şi Facebook în Observatorul de Covasna...

http://www.covasnamedia.ro/beta/?p=10310
(...)
„Facebook mi-a deschis noi orizonturi“
În rândul utilizatorilor de Facebook a intrat și liderul PNL Sfântu-Gheorghe, consilierul local Mădălin Guruianu. De departe cel mai prietenos dintre toți politicienii la care ne-am uitat – dacă judecăm după cei aproape 500 de prieteni virtuali ai săi – Mădălin Guruianu se prezintă printr-o poză foarte implicată în care pare că depune jurământul în fața Primăriei. Peste tot înconjurat de tineri și copii, apare în fotografii care abundă în prezențe la festivaluri, tabere, excursii de tineret, astfel că liberalul nostru pare că își retrăiește permanent a doua adolescență și nu se plictisește deloc.
„Întotdeauna am crezut că lumina este cel mai bun dezinfectant, așa că foarte rapid mi-am făcut un blog în care scriu aproape zilnic și de curând am și cont pe Facebook, unde pot să mă țin și să-i țin pe alții la curent cu activitățile mele și ale câtorva sute de tineri din comunitate. Cred că e bine pentru că intri în contact cu părerile, pro și contra, ale multora dintre tineri. Eu sunt foarte mândru de faptul că intru în contact extrem de des cu mulți tineri din comunitate, dar rețeaua Facebook mi-a deschis noi orizonturi şi noi sfere de interacțiune. Ca şi politician consider că este o dovadă de mare responsabilitate să fii foarte accesibil, foarte deschis şi foarte la îndemâna tuturor membrilor din comunitate”, a explicat Mădălin Guruianu. (...)
(Ana Sidon)

25 iulie 2010

week/end aglomerat...

săptămâna trecută s-a încheiat numai cu veşti bune de la tinerii prieteni, recent absolvenţi de liceu şi care au fost admişi la diverse facultăţi din ţară... FELICITĂRI ÎNCĂ ODATĂ, DRAGELOR ŞI DRAGILOR!

am sărbătorit cu o parte dintre ei joi şi vineri seara la un suc în oraş, iar sâmbătă am pornit-o de dimineaţă spre Sugas Băi, iar pentru vreo 6 ore am reuşit să fim împreună...


ulterior am fost nevoit să onorez o invitaţie la nuntă din partea unui coleg din Covasna, Cristi Cimpoi şi a naşului său, Florin Polhac, unde timp de 24 de ore am asistat la o nuntă ca în cartea de poveşti tradiţionale, cu obiceiuri tradiţionale, cu ansamblu folcloric, cu pastramă şi masă întinsă a doua zi în curtea socrilor mari şi mici...ce să mai povestesc, a fost impresionant! CASĂ DE PIATRĂ FLORENTINA ŞI CRISTI! SĂ FIŢI FERICIŢI!

Înainte să ne întoarcem la Sfântu Gheorghe, am făcut un popas la prima ediţie a manifestării "Sântilie la Zăbala", produsă şi prezentată de un alt coleg liberal, Nicu Pătrunjel...deşi ploua, lumea era multă în poiana de la marginea satului, unde atmosfera era din nou ca-n poveşti, muzică şi dansuri populare, spaţii frumos amenajate, inclusiv locuri de joacă pentru copii...foarte frumos chiar! Bravo, oameni buni! Felicitări şi la mai mare!

de mâine urmeazăî o săptămână cu destul de mult de lucru şi cu o şedinţă ordinară de Consiliu joi... CU BINE, DRAGILOR ŞI SĂ AVEŢI PARTE DE O SĂPTĂMÂNĂ FRUMOASĂ