12 mai 2012

Covasna: PNL şi-a lansat candidaţii pentru Primăria şi Consiliul local Sfântu Gheorghe


Sfântu Gheorghe, 11 mai/Agerpres/ - Partidul Naţional Liberal (PNL) şi-a lansat vineri seară candidaţii pentru Primăria şi Consiliul local Sfântu Gheorghe, pe listă regăsindu-se persoane cu notorietate în plan local, printre acestea numărându-se consilierul local Mădălin Guruianu, profesorul universitar Cziprian Lorand şi notarul Marilena Profiroiu, dar şi tineri care s-au implicat în ultimii ani în politică şi în sfera civilă.

Candidatul PNL la Primăria Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, care este susţinut de PSD şi PC, a declarat că echipa liberală vine în faţa cetăţenilor municipiului cu o ofertă electorală concretă, viabilă şi echilibrată, subliniind că principalele criterii în nominalizarea candidaţilor au fost profesionalismul şi devotamentul pentru comunitatea locală. 

Acesta a mai menţionat că PNL nu este un partid etnic, ci se adresează deopotrivă românilor şi maghiarilor, motiv pentru care pe locurile eligibile pentru Consiliul local se regăsesc membri ai ambelor comunităţi, spre deosebire de celelalte partide care au liste exclusiviste. De asemenea, PNL va derula o campanie electorală bilingvă în municipiul Sfântu Gheorghe. Guruianu, care s-a declarat în repetate rânduri adeptul multiculturalităţii, şi-a ales ca slogan electoral 'Împreună suntem mai buni!'. 

În faţa celor aproape 100 de persoane care au participat la lansare, acesta a promis că va derula o campanie 'fair-play' şi nu va răspunde nici unei provocări, dar atât el, cât şi colegii săi vor fi deschişi oricăror dezbateri publice pe teme ce vizează dezvoltarea şi viitorul oraşului şi al comunităţii locale. 

În context, a amintit că în perioada campaniei electorale, sub genericul '7 plus', PNL Sfântu Gheorghe va lansa două programe - unul economic şi urbanistic şi altul menit să susţină cultura, educaţia, mişcarea de tineret şi sport din municipiu. Prima dezbatere va alea loc luni, la incubatorul de afaceri din Sfântu Gheorghe, iar printre invitaţi se numără Vajda Lajos, directorul Asociaţiei întreprinzătorilor mici şi mijlocii din judeţul Covasna (ASIMCOV), Herman Rosner, preşedintele Camerei de comerţ şi industrie (CCI) Covasna şi artistul plastic Ramon Grosos. 

Liberalii covăsneni beneficiază şi de susţinerea deputatului PNL Alina Gorghiu, care a venit vineri dimineaţă la Sfântu Gheorghe pentru a le dovedi acest lucru şi prin fapte, nu doar prin vorbe. 

PNL Sfântu Gheorghe a lansat cu acest prilej şi un ziar de campanie care va apărea în 5.000 de exemplare. AGERPRES/(A-Oana Mălina Negrea)


11 mai 2012

MEDIAFAX - PNL Sfântu Gheorghe va avea o campanie bilingvă, în română şi maghiară, pentru alegerile locale

MEDIAFAX - PNL Sfântu Gheorghe va avea o campanie bilingvă, în română şi maghiară, pentru alegerile locale

PNL Sfântu Gheorghe va avea, în campania electorală pentru alegerile locale, mesaje bilingve, în română şi maghiară, liderul organizaţiei, Mădălin Guruianu, declarând că susţine eliminarea criteriului etnic din administraţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vineri seară, în prezenţa a circa o sută de participanţi, a avut loc, în Parcul Elisabeta din centrul municipiului Sfântu Gheorghe, lansarea listei de candidaţi a PNL la Consiliul Local Sfântu Gheorghe şi a candidatului organizaţiei municipale pentru funcţia de primar, Mădălin Guruianu.
A fost lansat şi ziarul de campanie al PNL Sfântu Gheorghe, tipărit în cinci mii de exemplare, care conţine mesaje ale candidaţilor atât în limba română, cât şi în maghiară.
De asemenea, şi afişele electorale ale PNL în Sfântu Gheorghe sunt bilingve, primele fiind deja afişate pe panourile puse la dispoziţie de Primăria municipiului.

Candidatul PNL pentru funcţia de primar al municipiului Sfântu Gheorghe, liderul organizaţiei municipale, Mădălin Guruianu, a spus că unul dintre principalele mesaje se referă la colaborarea dintre români şi maghiari sub sloganul "împreună suntem mai buni", precum şi promovarea ideii de eliminare a incompetenţei şi a criteriului etnic din administraţia locală.

"Lista propusă de liberali pentru Consiliul Local Sfântu Gheorghe nu a avut decât două criterii de selecţie, respectiv competenţa candidaţilor şi preferinţa votanţilor. Nu am vrut sub nicio formă să vorbim despre criterii etnice, exclud ideea de partide etnice şi nu îmi place să cred că lumea ar trebui să voteze etnic şi că lumea ar trebui să aleagă un român pentru că e român sau un maghiar că e maghiar", a spus Guruianu.


DIN DECLARAŢIILE ALINEI GORGHIU LA SFÂNTU GHEORGHE !


MEDIAFAX - Alina Gorghiu: PNL are divergenţe de opinie cu UDMR, şi nu cu comunitatea maghiară


Deputatul PNL Alina Gorghiu susţine că PNL are divergenţe de opinie cu UDMR, şi nu cu comunitatea maghiară, afirmând că nu a auzit vreodată vreun lider PNL sau USL care să aibă ceva de reproşat acestei comunităţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Deputatul PNL Alina Gorghiu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Sfântu Gheorghe, că, în opinia sa, sunt nefondate afirmaţiile liderului UDMR, Kelemen Hunor, potrivit cărora nu există diferenţă între "retorica foarte naţionalistă şi de foarte multe ori anti-maghiară a liderilor USL şi în special a lui Crin Antonescu" şi deciziile Guvernului recent instalat.

Alina Gorghiu a spus că PNL are divergenţe de opinie cu UDMR, şi nu cu comunitatea maghiară.

"Nu ştiu să existe vreo poziţie a vreunui lider PNL care să fi atacat pe criterii etnice populaţia maghiară. Nu cred să existe aşa ceva, n-am auzit, dar divergenţe de opinii politice evident că există pentru că nu poţi să susţii un Guvern, să faci parte dintr-un Guvern, să iei nişte măsuri atât de neinspirate, proaste pentru populaţie, aşa cum a făcut-o UDMR, alături de PDL, şi să te aştepţi să nu fii criticat", a afirmat deputatul PNL.

Gorghiu a spus că nu a auzit ca vreun lider PNL sau USL ar fi reproşat ceva comunităţii maghiare şi că divergenţele de opinie sunt cu UDMR.

"N-am auzit vreodată vreun lider PNL sau USL care să aibă ceva de reproşat comunităţii maghiare. Nimeni nu are ceva cu comunitatea maghiară, dimpotrivă, problema şi divergenţa de opinie este cu UDMR, ca partid, care a susţinut nişte măsuri cu care noi nu am fost de acord", a spus ea.

Gorgiu a spus că "cea mai bună guvernare" a PNL a fost alături de UDMR, doar că ulterior, în ultimii trei ani şi jumătate, Uniunea a decis să rămână la guvernare alături de PDL.

"De asemenea, nu pot să uit că în cei trei ani şi jumătate, când UDMR a fost la guvernare alături de PDL, noi, din opoziţie, de fiecare dată am făcut apel la UDMR să vină alături de noi, să creăm acea majoritate cu care să ajungem la votarea unei moţiuni de cenzură, astfel încât să pice Guvernul. UDMR a refuzat în mod constant lucrul acesta şi acum a ales să fie în opoziţie", a afirmat Gorghiu.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că nu există diferenţă între "retorica foarte naţionalistă şi de foarte multe ori anti-maghiară a liderilor USL şi în special a lui Crin Antonescu" şi deciziile Guvernului recent instalat.

MEDIAFAX - Alina Gorghiu (PNL): Situaţia de la UMF a fost transformată în mod neplăcut într-o polemică etnică


Deputatul PNL Alina Gorghiu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Sfântu Gheorghe, că situaţia de la UMF Târgu Mureş a fost transformată "în mod neplăcut" într-o polemică etnică, deşi ea este una juridică, tehnică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Situaţia de la UMF în mod neplăcut a fost transformată într-o polemică etnică, deşi ea este una juridică, tehnică. Aşa cum aţi văzut şi în textul moţiunii de cenzură, care a fost adoptat în Parlament, argumentele au fost de natură tehnică, şi anume încâlcarea Constituţiei, încâlcarea ideii de autonomie universitară", a afirmat deputatul PNL Alina Gorghiu.

Gorghiu a adăugat că faptul că şi instanţa din România a suspendat HG privind UMF arată că argumentele USL au fost "cât se poate de corecte".

"Tocmai de aceea insist pe ideea de argumentaţie juridică, şi nicicum pe una, aşa cum au vrut liderii UDMR să transmită mesajul în dezbaterile publice, că ar fi o problemă etnică. Fals", a spus ea.

Aplicarea Hotărârii de Guvern privind înfiinţarea unei noi facultăţi în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu Mureş a fost suspendată, în 4 mai, în urma unei decizii a Curţii de Apel Târgu Mureş, care a admis o solicitare în acest sens formulată de conducerea UMF.

Luni, Guvernul Ungureanu a atacat însă cu recurs sentinţa de suspendare.

Guvernul a decis în şedinţa de marţi să retragă recursul formulat de fostul Executiv la decizia instanţei de suspendare a hotărârii fostului Cabinet privind înfiinţarea unei noi facultăţi în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu Mureş.

Carta Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş trebuie să fie recunoscută de Ministerul Educaţiei, a decis, vineri, Curtea de Apel Târgu Mureş, care dă astfel dreptate conducerii UMF, în procesul în care a dat în judecată ministerul întrucât nu validase documentul adoptat de instituţie.

„Regretul meu este că nu am buletin de Sfântu Gheorghe” (Alina Gorghiu)


Alina Gorghiu, la lansarea candidaţilor PNL Sfântu Gheorghe:
„Regretul meu este că nu am buletin de Sfântu Gheorghe”

Vineri, în prezenţa deputatului PNL Alina Gorghiu s-a lansat lista de candidați la Consiliul Local Sfântu Gheorghe și candidatul organizației municipale pentru funcția de primar, Mădălin Guruianu. În prima parte a zilei, în sediul de campanie al PNL Sfântu Gheorghe, candidații liberali au organizat o conferință de presă la care a luat parte  deputatul Alina Gorghiu, preşedintele PNL Sfântu Gheorghe Mădălin Guruianu şi preşedintele PNL Covasna, Marius Obreja.
 „Regretul meu este că nu am buletin de Sfântu Gheorghe, pentru că după ce a prezentat Mădălin Guruianu lista de consilieri locali, zău că aș fi fost onorată să fiu pe lista asta. Din 2002 spun un singur lucru:  atunci când intri în politică, nu ar trebui să se facă distincția pe care o fac foarte multi - între femeie și bărbat, între român și maghiar, între tineri și oameni mai în vârstă. Cred că politica e un teren de joacă pe care ar trebui intr-adevăr să joace oameni care au un profil, care au un background profesional foarte bine conturat. Din păcate, în politica din România suferim la acest capitol și tocmai de acea mă bucură candidatura la Primăria Sfântu Gheorghe a lui Mădălin Guruianu și lista pentru Consiliul Local pe care o propune cu profesori universitari şi oameni care reprezintă profesii liberale. Le doresc din suflet succes și să aibă rezultatul scontat și cel pe care îl merită.”, a declarat Alina Gorghiu, reprezentantul PNL în Biroul Electoral Central.
„Sunt emoționat față de alte situațiii în care am mai fost pus, pentru că este prima dată când candidez la Primăria orașului meu de suflet, Sfântu Gheorghe, și  pentru că am lângă mine persoana care mi-a influențat într-o anumită măsură alegerea de a intra în pnl. Exemplul pe care tânăra deputată Alina Gorghiu l-a dat în acel colegiu 22 din București trebuie să fie urmat de către mulți dintre noi. Anul trecut, când a venit prima dată la noi în Sfântu Gheorghe, Alina Gorghiu m-a făcut să cred că viața politică se poate schimba dacă oamenii tineri, care gândesc altfel și care nu țin neapărat cont numai de structurile unui partid, ci au foarte multă grijă și atenție față de oamenii din comunitatea lor. Îi mulţumesc frumos atât domniei sale, cât şi preşedintelui PNL Covasna, domnul Marius Obreja pentru că îmi sunt alături în această zi”, a declarat Mădălin Guruianu, candidatul pentru funcţia de Primar al Municipiului Sfântu Gheorghe.
„Doresc să punctez 3 lucruri. În primul rând, îl asigur pe Mădălin Guruianu că întreaga organizație județeană a PNL îl sprijină în acest moment politic important, care înseamnă candidatura pentru funcţia de primar al municipiului.  În al doilea rând, îl asigur că la nivelul municipiului Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, în postura de candidat la Primărie, va avea susţinerea şi voturile întregului USL Covasna. În al treilea rând, îi mulțumim Alinei Gorghiu că a reușit să vină azi în Covasna, în calitatea sa de cel mai important om al PNL în Biroul Electoral Central, dar mai ales de prietenă fidelă a organizaţiei noastre”, a conchis Marius Obreja, preşedintele PNL Covasna.
În a doua parte a zilei urmează să aibă loc, în Parcul Central din Sfântu Gheorghe, începând cu ora 18, lansarea publică a candidaților PNL la Consiliul Local și la Primăria Sfântu Gheorghe. 

Emil Pantelimon, Purtător de cuvânt

Alina Gorghiu - Divergenţele de opinii ale PNL sunt cu UDMR, nu cu comunitatea maghiară


Agerpres - Covasna: Alina Gorghiu - Divergenţele de opinii ale PNL sunt cu UDMR, nu cu comunitatea maghiară

           
Deputatul PNL Alina Gorghiu a declarat vineri, la Sfântu Gheorghe, că acuzaţiile formulate de liderul UDMR, Kelemen Hunor, potrivit cărora USL ar avea o retorică 'naţionalistă' şi 'antimaghiară', nu se justifică, menţionând că divergenţele de opinii şi criticile sunt faţă de UDMR ca partid, şi nu faţă de comunitatea maghiară.

'Eu nu ştiu să existe vreo poziţie a vreunui lider PNL care să fi atacat pe criterii etnice comunitatea maghiară (...) Da, divergenţe de opinii politice, evident, există (...) dar categoric nimeni nu are ceva de reproşat comunităţii maghiare (...) Divergenţele de opinii sunt cu UDMR ca partid, nu cu comunitatea maghiară', a declarat Alina Gorghiu.

Aceasta a ţinut să sublinieze că UDMR a ales să rămână la guvernare alături de PDL, făcându-se părtaşă la toate măsurile de austeritate 'neinspirate'.

'Cea mai bună guvernare a PNL a fost alături de UDMR, am mai spus şi o mai spus şi acum. Nu pot să uit că în cei trei ani jumătate cât a fost la guvernare alături de PDL, noi, din Opoziţie am făcut apel către UDMR să vină alături de noi (...) UDMR a refuzat în mod constant lucrul ăsta (...) UDMR a fost constant în susţinerea PDL, în susţinerea politicilor publice şi a măsurilor guvernamentale, a celor de austeritate şi dacă găsim o vinovăţie la Guvernul Boc sau Ungureanu, această vină e împărţită cu UDMR care a susţinut toate aceste măsuri (...) Deci, dacă populaţia, atât română, cât şi maghiară, este nemulţumită la momentul ăsta pentru diversele măsuri care s-au luat la nivel de guvern şi la nivel de Parlament, cred că această nemulţumire se răsfrânge şi asupra UDMR', a spus deputatul PNL, menţionând că liderii Uniunii nu se pot aştepta să nu fie criticaţi după ce au luat 'măsuri proaste' şi 'neinspirate'.

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a declarat joi, la Sfântu Gheorghe că atât tinp cât a fost în Opoziţie USL a avut o retorică 'naţionalistă' şi 'antimaghiară', care nu s-a schimbat nici după intrarea la Guvernare.

'Eu m-am aşteptat ca imediat după preluarea guvernării de către această coaliţie, retorica foarte naţionalistă şi de foarte multe ori anti-maghiară a liderilor USL, în special a lui Crin Antonescu, nu vor fi urmate de decizii guvernamentale (...) Partidele au o retorică diferită atunci când sunt la guvernare şi când sunt în Opoziţie. Dar noi am constatat că din acest punct de vedere deciziile Guvernului instalat acum câteva zile nu sunt deloc diferite faţă de retorica anterioară', a declarat Kelemen Hunor.

FII SCHIMBAREA PE CARE O DOREŞTI!

Am blog de mai bine de 4 ani, facebook de aproape 3 ani şi mă simt excelent împărtăşind cu oamenii bucuriile, reuşitele, împlinirile sau neîmplinirile, visele şi aspiraţiile mele.

Pentru că am învăţat de la cei mult mai buni decât mine că nu trebuie doar să vorbeşti despre schimbare, ci SĂ FII SCHIMBAREA!

Asta am încercat să fac de câţiva ani de când m-am hotărât să intru în "viaţa cetăţii", adică în politică.

În 30 de zile vom afla dacă oamenii din Sfântu Gheorghe sunt convinşi de viziunea noastră şi merităm să primim votul lor pe 10 iunie.

Până atunci, îmi doresc o campanie fair-play în care oamenii ar trebui să afle: 

FAPTELE FĂCUTE PENTRU SFÂNTU GHEORGHE 
DE CĂTRE CANDIDAŢI ÎN ULTIMII ANI! 
(principiul STIU CE-AI PROMIS ACUM 4 ANI!)

PREZENTAREA PLANURILOR DE VIITOR PE TERMEN MEDIU ŞI LUNG
(principiul CUM VA ARĂTA SFÂNTU GHEORGHE PESTE 10 ANI!) 


Mulţumesc tuturor celor care-mi sunteţi alături, le doresc succes tuturor competitorilor şi 
HAIDEŢI SĂ FACEM O CAMPANIE CURATĂ, 
NICIODATĂ ANTICAMPANII ÎMPOTRIVA CUIVA SAU A CEVA! 





09 mai 2012


Agerpres - PNL Covasna: Partidele cu mesaj etnic nu au decât de pierdut


Agerpres - PNL Covasna: Partidele cu mesaj etnic nu au decât de pierdut

           
Preşedintele organizaţiei PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, este de părere că partidele care promovează un mesaj etnic nu au decât de pierdut, arătând că organizaţia pe care o conduce este singura formaţiune înscrisă în cursa electorală care a nominalizat pe locuri eligibile atât români, cât şi maghiari pentru Consiliul local municipal.

'Noi am pus pe primele două locuri la Consiliul local un român şi un maghiar. Celelalte trei partide maghiare (UDMR, Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania şi Partidul Civic Maghiar) au exclusiv candidaţi de etnie maghiară, iar partidele româneşti au doar români pe locurile eligibile (...) Noi vrem să rămânem calea de mijloc, de echilibru (...) Aşa cum am mai spus de nenumărate ori, pentru noi nu contează etnia, contează omul şi competenţa profesională', a declarat Mădălin Guruianu.

Acesta a mai menţionat că, în opinia sa, nu sunt îndreptăţite temerile reprezentanţilor unor partide româneşti din judeţ, potrivit cărora există riscul ca nici un român să nu intre în Consiliul local Sfântu Gheorghe în condiţiile fărâmiţării voturilor acestei comunităţi.

''Cei care se bazează pe un mesaj strict etnic şi care vor împărţi voturile românilor, da, au de ce să se teamă că nu vor reuşi să obţină nici un loc în consiliul local. Nu e cazul nostru, al PNL, noi credem că am găsit calea de normalitate, de bună convieţuire şi ne bazăm şi pe voturile maghiarilor', a mai spus Mădălin Guruianu.

06 mai 2012

ELECTRICA SFÂNTU GHEORGHE ÎN SUPERLIGĂ LA TENIS DE MASĂ!


Epilog pentru inceput

  Daca din curiozitate as aminti cateva nume - Szakacs Zsolt, Szakacs Andras, Ivan Welker, Onofrei Rares, Bedo Norbert - putini ar fi cei care ar sti despre cine, ce e vorba, poate doar adevaratii cunoscatori si impatimiti ai tenisului de masa din Sfantu Gheorghe ar sti ca in urma nu cu multi ani,actuala echipa CS Electrica SF. Gheorghe incepea un drum a carei destinatie o stim astazi - respectiv Superliga.
   Unii dintre ei s-au retras din sportul de performanta, dar au fost acolo si atunci cand echipa a avut nevoie de ei sa supravietuiasca, altii sunt actuala generatie de juniori, aruncata in focul meciurilor , care confirma si constituie garantia ca sportul in general, si tenisul de masa in particular si-a dat intalnire in Sf. Gheorghe.
  Asa cum ne-am asteptat returul play-off-ului Diviziei A tenis de masa a fost pregatit cu maxima seriozitate de staff-ul echipei, a aliniat cea mai buna formula de echipa la dispozitie, respectiv Simon, Moldoveanu, Kanabe, Kocsis tocmai pentru a evita orice surpriza si nu in ultimul rand pentru a confirma ca intr-adevar e echipa mai buna si isi merita locul in Superliga.
   Desfasurata in Sala de Sport Municipala - sub semnul Sfantului Gheorghe inaugurat/dezvelit cu o seara inainte -  in prezenta unui grup entuziast de suporteri meciul a fost unul fara istoric 5-0 (2 Moldoveanu, 2 Simon, 1 Kanabe), incheind cum nu se putea mai frumos un parcurs fara greseala in sezonul competitional 2011-2012.
 Cu aceasta victorie  CS Electrica Sf. Gheorghe isi castiga dreptul de a evolua incepand din sezonul 2012-2013 in Superliga , chiar daca mai e de disputat un meci tur-retur cu C.S.M.Buzau, mai vechea cunostinta din grupe.Spun asta deoarece meciul e numai unul de palmares, noi invingand echipa din Buzau de 2 ori in sezonul regulat, cele doua echipe indiferent de rezultatul meciului fiind promovate.
In aceasta zi ar fi lipsit de fair-play sa nu ii amintim pe cei care de multe ori anonim au permis realizarea acestui lucru si nu numai, respectiv salariatii Electrica Covasna - prin subscrierea celor 2% din impozit, cetatenilor orasului Sf. Gheorghe pentru sprijinul financiar si moral nerambursabil,si nu in ultimul rand amintesc de sprijinul constant al conducerii  filialei Electrica Covasna in constituirea bazei materiale sportive si a logisticii activitatii sportive.
  Daca initial a fost discret, odata cu aparitia unor rezultatele promitatoare, implicarea autoritatilor locale respectiv a Primariei, a Consiliului local, prin Comisia de Sport si Tineret, a Consiliului Judetean, a crescut constant, astfel ca in prezent implicarea si sustinerea acestora   constituie garantia unei perspective frumoase pentru miscarea sportiva din Sfantu Gheorghe.
  C.S. Electrica Sf. Gheorghe incheie cu o promisiune pentru sportul din SF. Gheorghe, aceea de a lupta pentru culorile orasului, de a reprezenta cu cinste pe cei care au crezut si au contribuit la aceasta performanta.

Multumesc,
Liviu Onofrei


Un ungur susținut de majoritatea românilor

VOTEAZĂ COMPETENŢA, NU ETNIA!
Mulţumesc, domnule Nistorescu!

http://www.cotidianul.ro/de-ce-il-admir-pe-bende-barna-gavril-181675/