02 noiembrie 2012

Plantator, nu constructor!


Mi-am dorit să fac un interviu cu Mădălin Guruianu cu mult timp în urmă, însă din cauza programului încărcat al unuia sau al altuia dintre noi nu am reuşit să ne aşezăm la „un pahar de vorbă”, decât ieri, când am avut plăcerea să-l regăsesc pe acel om bun, mult prea bun pentru zilele noastre, alături de care am lucrat şi-am construit ceva trainic, o bună perioadă de timp. Iar faptul că acest interviu este publicat astăzi, 2 noiembrie, zi în care Mesagerul de Covasna împlineşte trei ani de zile de apariţia primului său număr, nu face decât să mă bucure pe mine, personal, şi să consider că acesta este cadoul pe care îl primeşte redacţia noastră, iar prin noi cititorii noştri, de la  interlocutorul meu.

Mădălin, te ştiu de mulţi ani, erai tânăr student  atunci când te-am cunoscut ca prieten al uneia dintre prietenele mele. Erai plin de viaţă şi dornic să  te implici într-o mulţime de lucruri. Între timp ai şi făcut-o, din plin, şi te întreb: De unde imboldul de a nu sta deoparte?
Când am venit în Sfântu Gheorghe, acum mai bine de 12 ani, m-am gândit că vreau să mă retrag, oarecum, din aglomeratul Bucureşti şi din toată nebunia care însemna acel oraş cu peste 2 milioane de locuitori. Asta s-a şi întâmplat în primii ani, după care am început să-mi dau seama că, de fapt, nu e tocmai în regulă să nu te implici în viaţa unei cetăţi, să nu încerci să dai înapoi oamenilor care te-au adoptat şi te-au făcut să te simţi exact ca acasă, din ceea ce tu ai învăţat. Cred că un rol determinant, în toată această energie pe care am avut-o ulterior,  l-a avut domnul Gheorghe Tatu (au fost multe persoane care mi-au schimbat cursul vieţii, prin vorbele pe care mi le-au  spus). La un moment dat, pe un drum spre Bucureşti, domnul Tatu  mi-a spus că  e foarte în regulă să locuieşti într-un oraş mic, e foarte în regulă să îţi doreşti să fii mai liniştit, să încerci să-ţi vezi de viaţa ta personală, dar că nu este în regulă să nu vrei să intervii în treburile cetăţii, aşa cum domnia sa le numea, foarte inspirat. Acesta îmi spunea că ar trebui să fie de datoria  fiecărui om să se implice, o anumită vreme, spunându-mi că atunci când o să ajung la vârsta domniei sale, m-ar înţelege că doresc să mă retrag şi să trăiesc în carapacea mea. Terminând  filozofia, la acea vreme îmi doream să citesc foarte mult, să scriu, să studiez, nici într-un caz să mă implic în societate. Dar iată, că şi datorită impulsului pe care domnul Gheorghe Tatu mi l-a dat, am  făcut-o ulterior. Nu a fost impulsul determinant, dar a fost unul dintre factorii de decizie de care îmi amintesc mereu, cu mare drag.
Când ne-am cunoscut lucrai în asigurări, colaborai cu teatrul şi aveai o mulţime de idei pe care doreai să le pui în practică.
Pot  să vă povestesc că începând din primul an de facultate am vândut ziare, am lucrat la Pizza Hut, ca  om care servea la masă, am lucrat ca agent imobiliar în Bucureştiul acela ultraaglomerat, am scris cronici  de teatru, şi asta mi-a plăcut în mod deosebit, după care am avut o colaborare destul de mare cu Teatrul Andrei Mureşanu – tocmai atunci se împlineau 10 ani, şi iată că acum am ajuns la cei 25 de ani de TAM în Sfântu Gheorghe. Da, am încercat, oarecum, să îmi găsesc un loc pe măsura pregătirilor diverse pe care le aveam. Am terminat filozofie din pură pasiune, nu mi-am dorit niciodată să fiu profesor; am vrut să fac acea facultate şi la îndemnul profesorului meu din liceu, dar şi a oamenilor din jurul meu  care, cumva, şi-au dat seama că nu eram deloc atras spre părţile tehnice, şi-atunci era, de la sine înţeles, că ar trebui să mă ocup de nişte profesiuni liberale, le denumesc generic.
De-o bună perioadă de timp eşti implicat, alături de tineri,  în activitatea de dezbateri, iar despre rezultatele deosebite pe care le-aţi obţinut, în ultimii ani, am avut plăcerea să scriem, de multe ori.
În primul rând îmi face o deosebită plăcere, cred că este una dintre cele mai mari satisfacţii pe care  le am de 5 ani de zile, că am descoperit acest club de dezbateri academice, şi încerc să menţin un ritm destul de alert cu tinerii care merg, generaţie după generaţie, mulţi dintre ei ajungând la facultăţi importante, sau oricum, descurcându-se mult mai bine după ce au trecut prin această fază a debate-ului care înseamnă şi o parte competiţională,  dar şi o parte  în care înveţi şi te pregăteşti pentru ceea  ce va urma atât în facultate, dar şi în afara ei. Dau doar un exemplu: imaginaţi-vă câţi dintre noi am trecut prin experienţa de a vorbi în faţa unui public pe un subiect pe care să-l ştii cu doar o jumătate de oră înainte, şi culmea să mai şi dai cu banul dacă eşti afirmator sau negator, adică dacă afirmi sau conteşti acel subiect. De asta îmi şi place să mă ocup cu tinerii, şi o mare parte din timpul meu o aloc acestei activităţi de dezbateri, în cadrul căreia ne întâlnim săptămânal, de cinci ani, şi mergem destul de des la competiţii în ţară şi chiar şi în străinătate. Am avut enorm de multe satisfacţii pe acest plan, şi de aceea sper să nu îl părăsesc prea curând, mai ales că, an de an, numărul participanţilor creşte, deşi nu numărul contează în mod deosebit. Dar tinerii vin în continuare, şi acest lucru îmi dă o energie să merg mai departe, fără doar şi poate.
Nici implicarea ta, în viaţa politică, nu poate fi trecută cu vederea,  fiind în prezent la al doilea mandat de consilier local. 
În ceea ce ţine de planul politic, evident a fost, hai să spunem, o întâmplare. Ne gândeam că este, cumva logic, ca în urma implicărilor pe mult mai multe planuri pe care le aveam până în 2008, ar fi trebuit să concretizăm această implicare şi pe plan politic, împreună cu colegii şi prietenii de atunci. În urmă cu patru ani am candidat ca independent, pentru consiliul local Sf. Gheorghe. Între timp am devenit membru al unui partid politic, însă  aşa mi se pare normal că ar trebui să facă un om care îşi doreşte politica; ar trebui să intre, la început, independent, să încerce câtă popularitate, câtă notorietare şi câtă încredere au oamenii în el, în mesajul lui şi al echipei sale, iar pe urmă să facă pasul către un partid politic care, evident, are un nucleu de voturi, indiferent de oamenii care sunt acolo. Am făcut pasul către Partidul Naţional dintr-un motiv foarte simplu: în primul rând, aşa cum spuneam anterior, îmi plac meseriile liberale, îmi plac zonele care ţin de liberalismul autentic, acela pe care l-am studiat, pe larg, în facultate, dar, şi dintr-un alt motiv. Până la urmă, un partid este locul şi modul prin care poţi să aduci alţi oameni lângă tine în politică, modul prin care poţi să promovezi tinerii în luarea deciziilor, dar nu numai tinerii. Şi-aici menţionez că nu are nicio importanţă vârsta biologică; unii dintre cei mai buni colaboratori pe care îi am nu sunt neapărat tineri, dar sunt oameni de mare ispravă, care nu au mai făcut politică până în aceşti ultimi ani, dar care au acceptat  provocarea şi au pariat, la fel ca mine, pe acest model de a intra în politică, de a încerca să schimbăm lucrurile în bine. Şi-aici nu pot să nu amintesc de doamna Marilena Profiroiu care este alături de mine în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, o doamnă de care mă simt onorat că-mi este colegă şi în PNL, dar şi de profesorul Cziprian Lorand. Sigur, ar mai fi şi alţii, dar nu vreau să-i nominalizez, ca să nu uit pe cineva.
Vorbeai de tineri în politică. Unul dintre aceştia este Emil Pantelimon, care este o mândrie a judeţului nostru, şi care „a crescut” şi în preajma ta.
Mă bucur că spui mândria judeţului. Eu cred că, într-adevăr, este unul dintre produsele cele mai bune pe care le-a putut da oraşul Sf. Gheorghe şi judeţul Covasna, în ultimii ani. Pentru un om care are doar 23 de ani, traiectoria sa este incredibilă. Mi-ar lua foarte mult să vorbesc despre toate proiectele în care s-a implicat, începând din clasa a IV-a sau a V-a. Eu l-am cunoscut doar în liceu, dar pe măsură ce a înaintat colaborare noastră, care ulterior s-a transformat într-o prietenie foarte bună, mi-am dat seama că este, cu adevărat, o forţă a naturii  de implicare, de putere de a trece peste obstacole, şi mai presus de toate de a închega tot timpul echipe, în jurul său, de a închega în jurul lui oameni care să marşeze pe ideile unui tânăr care avea mai puţin de 20 de ani, până zilele trecute, şi care de curând a terminat facultatea. Da, Emil este unul dintre exemplele pe care-l dau cu mare drag, tot timpul, şi spun: Iată cum, cu adevărat, tinerii care au valoare şi care vor să se implice, numai de ei depinde dacă pot ajunge până în vârf. Numesc vârf faptul că este omul pe care l-a recomandat  filiala PNL Sfântu Gheorghe şi PNL Covasna pentru postul de consilier personal al ministrului culturii, funcţie care, cred, ne onorează pe noi, dar în acelaşi timp îl responsabilizează pe el pentru a vedea  lucrurile dintr-o altă perspectivă, după ce ani şi ani de zile a muncit în acest oraş punând la cale o grămadă de evenimente culturale, cu şi pentru tineri. Iar mai nou, faptul că el este candidatul pe care PNL Sf. Gheorghe, împreună cu aliaţii noştri din USL, îl aruncăm în lupta pentru Colegiul 1 Sf. Gheorghe, cred că este o onoare pentru noi toţi.
L-aţi aruncat în luptă şi chiar Emil mi-a mărturisit, recent, că nu crede că are şanse. Însă, chiar ieri, din partea UDMR-ului s-a făcut afirmaţia că e posibil ca acest Colegiu 1, în care Emil candidează, să fie câştigat de un român.
Nu vreau să intru în această speculaţie, cum că lupta dintre cele două partide maghiare ar  putea să producă  surpriza să avem un deputat român, care ar putea fi  chiar Emil Pantelimon. Aş vrea să vă spun că în momentul în care ne-am hotărât ca Emil  să fie candidatul nostru, cel mai tânăr candidat, aşa cum l-am numit, am considerat că vom face o campanie bilingvă în care vom spune că el  nu este candidatul românilor din Sfântu Gheorghe, ci este candidatul oraşului Sfântu Gheorghe. Pentru că munca pe care el a prestat-o pentru această comunitate, proiectele multiculturale în care s-a implicat, mă fac curios să văd dacă măcar unul dintre contracandidaţii săi se va putea compara, la CV, cu acest tânăr de doar 23 de ani. Mă refer mai ales pe partea de multiculturalitate, exact ce spuneam mai înainte, dar sunt foarte curios câţi oameni din acest oraş au reuşit să producă evenimente de tip „Seri Albastre” sau „Poveste din Ajun” – două evenimente care au adus împreună tineri – şi mai puţin tineri – români şi maghiari, deopotrivă; au fost concerte în autobuze şi în licee, în ambele limbi, a fost o explozie de energie cu atrişti români şi maghiari, deopotrivă, precum extraordinara Felicia Filip, dar mi-o amintesc şi pe Dancs Annamari cântând într-o Gală „Seri Albastre”… şi sunt mulţi alţii din Sfântu Gheorghe şi din alte părţi, iar pentru toate acestea îmi îngădui să spun că Emil Pantelimon ar fi un reprezentant al oraşului Sfântu  Gheorghe, nu neapărat al românilor ce trăiesc aici, cât al acestei comunităţi multiculturale, aşa cum este  ea, cu majortatea maghiară şi minoritatea română.
Parte dintre români te contestă, ca persoană, din considerentul că te implici şi mergi foarte mult pe acest termen de multiculturalitate. Cum îi percepi pe aceşti contestatari?
Eu sunt foarte bucuros că oamenii care urăsc multiculturalismul mă contestă, pentru că e şi normal, le dau perfectă dreptate. Este şi normal să simţi ceva în neregulă faţă de o persoană care îţi spune că românii şi maghiari ar trebui să se simtă bine împreună, ar trebui să creeze împreună, ar trebui încurajaţi să creeze cât mai multe locuri de întâlnire reciprocă. Tocmai de aceea mi-a luat mulţi ani să promovez linia aceea de finanţare, în Consiliul Local, în care obligam, practic, asociaţiile româneşti să colaboreze cu cele maghiare, şi doar atunci pot accesa anumite linii de finanţare de la bugetul local, încă mici din punct de vedere valoric, dar care sper să crească, din ce în ce mai mult.
Acestor oameni nu vreau să le spun decât un lucru, şi asta nu e o invenţie nouă, ci pur şi simplu una dintre vorbele pe care le-am auzit în aceşti ultimi ani, stând în acest oraş cu majoritate maghiară şi minoritate română: până la urmă, între români şi maghiari este exact ca într-o familie – ei pot ori să continuie împreună, cu certurile şi împăcările de rigoare, sau să divorţeze. La acest nivel de comunităţi atât de mari, nu cred că-n secolul XXI mai putem vorbi de „divorţ”, respectiv că una dintre populaţii ar putea să nu mai existe, aici. Mi se pare o chestiune absolut inimaginabilă pentru aceste vremuri, şi de aceea continui să cred în ideea acestei „căsătorii” cu bunele şi relele pe care aceasta le implică. Ca urmare, voi continua , cât mai mult şi cât mai des, să le dau ocazia oamenilor să fie împreună, români şi maghiari. Şi-mi dau seama că atunci când unii dintre cei care mă contestă – şi nu sunt numai români, probabil că sunt şi parte dintre maghiarii extremişti care cred că numai ei ar trebui să aibă dreptate într-o anumită zonă, şi care şi-ar da mâna peste capetele noastre, ale oamenilor, cu românii aceia care cred că numai ei au tot timpul dreptate – ei bine, eu cred că aceşti oameni se simt oarecum în pericol cu cât mesajul nostru e din ce în ce mai pregnant… Şi  foarte important, este din ce în ce mai pe gustul tinerilor, decât sunt mesajele lor!
Cu câţiva ani în urmă am avut plăcerea să particip la lansarea cărţii tale „ Picătura din cer”, ce pentru mine a fost ca un balsam pentru suflet. Mai ai de gând să te  apleci asupra scrisului, pentru ca noi, cititorii, să ne mai bucurăm de gândurile tale, de trăirile tale?
Atunci am avut privilegiul să fiu şi îmboldit de necesitatea de a scrie, destul de des, editoriale pentru cotidianul la care lucram în acea vreme, şi poate de aceea, în toată viaţa trepidantă pe care o aveam, şi acele zile, îmi rezervam o vreme în care să scriu. Da, mă mai întreabă şi alţii dacă aş mai continua să scriu; am avut în cap să scriu un roman, m-am şi documentat destul de mult şi-aveam chiar mai mult de 50 de pagini scrise. Însă, în momentul acesta consider că pot să fac alte lucruri importante, aşa le percep eu;  poate că ele nu sunt într-atât de importante, poate că eu cred că a munci cu tinerii e mai importat decât să munceşti cu o carte, deşi e greu să faci o comparaţie de acest gen. În orice caz, aş vrea să-ţi spun o imagine ca să înţelegi de ce îmi este greu să scriu, acum. De câţiva ani, pe agenda pe care o am îmi tot scriu, an de an: „Fii plantator, nu constructor!”. Am citit o carte pe această temă în care autorul  dezvolta cât de importanţi sunt constructorii  în evoluţia umanităţii, şi cât de mult pot ei să pună lucrurile la punct şi să ducă societatea înainte; şi evident erau enumerate mai multe categorii sociale. În acelaşi timp spunea că nişte oameni, puţin mai interesanţi decât restul, sau care percep altfel lucrurile, nu vor neapărat să construiască ceva pe termen lung, ci mai ales vor să planteze seminţele unor creşteri – unele bune, altele mai puţin bune, unele ciudate, altele în nişte direcţii la care nu ne aşteptăm. Dar, în acest moment, cred că munca cu tinerii, dacă o faci cu abnegaţie, îţi poate da nişte satisfacţii inimaginabile. Iar zecile de tineri cu care am rămas prieten, deşi ei nu mai sunt în Sf. Gheorghe, unii sunt studenţi, alţii şi-au finalizat studiile, mă face să cred că nu am făcut o alegere greşită, cel puţin pentru acest moment.
Mădălin, nu ştiu dacă ai păstrat în memorie, dar, întâmplător sau nu, data de 2 noiembrie reprezintă „ziua de naştere” a cotidianului  „Mesagerul de Covasna” dar şi începutul colaborării noastre la ziarul la care ţi-ai pus tot sufletul şi priceperea ta, timp de trei ani de zile „ Obsevatorul de Covasna”.
În primul rând vă urez „La mulţi ani” tuturor celor din redacţia „ Mesagerul de Covasna”  şi vă doresc să aveţi puterea să duceţi mai departe, mulţi ani de acum înainte, ceea ce aţi început în urmă cu trei ani.
Cât priveşte deschiderea cutiei cu amintiri, e o surpriză, nu-mi aduceam aminte că, acum şapte  ani, am pornit „Observatorul de Covasna” ca şi cotidian. Oricum, a fost una dintre  etapele foarte frumoase din viaţa mea şi care mi-a  adus foarte multe bucurii.  Evident, au fost şi tristeţile şi nerealizările, pe măsură, dar peste toate cele îmi aduc aminte de o echipă extrem de frumoasă pe care o aveam în acele vremuri şi de oameni de mare valoarea cu care am avut onoarea să colaborez, chiar dacă unii dintre ei nu mai sunt în zona noastră. Am învăţat foarte multe şi cred că mi-a prins bine experienţa aceea pentru ceea ce urma să fac în continuare în Sfântu Gheorghe, în Consiliul Local dar şi în alte acţiuni pe care le-am  întreprins, de atunci.
Maria Graur

01 noiembrie 2012

Lansare de candidatură cu personalități culturale!


Emil Pantelimon, Miltiade Nenoiu, Felicia Filip, Cristian MIhăilescu

Duminică la Arcuș,
Lansare de candidatură cu personalități culturale


În data de 4 noiembrie se va lansa programul politic și ideile pe care Emil Pantelimon și echipa de campanie le dorește promovate în interiorul Parlamentului României după alegerile din 9 decembrie. Evenimentul se va desfășura la Arcuș, în Sala Castelului Szentkereszty, cu începere de la ora 15:00, într-un cadru în care au loc frecvent evenimente culturale. 

Vechi și noi colaboratori ai lui Emil Pantelimon, au confirmat deja participarea la lansarea candidaturii sale de duminică de la Arcuș. Oaspeții de onoare vin de la București și sunt personalități marcante ale vieții culturale, precum soprana Felicia Filip, regizorul Cristian Mihăilescu sau președintele UNIMIR, maestrul Miltiade Nenoiu. Pe lângă aceștia, alți oameni de cultură, dar și reprezentanți de frunte ai vieții economice sau politice din zonă au fost invitați, mulți dintre aceștia confirmând deja participarea la eveniment.

Am crescut în Sfântu Gheorghe și mi-am dedicat proiectele acestui oraș. Ca membru activ în viața publică a orașului, am fost recompensat cu sprijinul total al comunității - moral și material - atunci când am avut nevoie și invit cu mare drag pe oricine crede că implicarea tinerilor este importantă la prezentarea programului electoral duminică la Arcuș”, a declarat Emil Pantelimon, candidatul USL pentru Camera Deputaților în colegiul 1, Sfântu Gheorghe.

Echipa de Campanie
EMIL, CEL MAI TÂNĂR CANDIDAT

Marilena Profiroiu
Cziprian Lorand
Mădălin Guruianu

31 octombrie 2012

Antal: Sfântu Gheorghe ar putea da pentru prima dată în 23 de ani un deputat român, din cauza PPMT


SFÂNTU GHEORGHE (MEDIAFAX) - Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, susţine că municipiul ar putea da, pentru prima dată în 23 de ani, un deputat român, din cauza PPMT, care a desemnat un candidat în Colegiul 1, voturile maghiarilor împărţindu-se astfel între doi candidaţi, cel al UDMR şi cel al PPMT.
Antal Arpad a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că există riscul ca mandatul de deputat în Colegiul 1 Sfântu Gheorghe, deţinut acum de UDMR, să fie câştigat, pentru prima oară după 23 de ani, de un român, în condiţiile în care există doi candidaţi maghiari, respectiv secretarul de stat Marko Attila din partea Uniunii şi preotul reformat Santa Imre din partea PPMT, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Antal consideră că PPMT a greşit când l-a desemnat pe Santa Imre, care a protestat, timp de aproape două luni, în faţa Colegiului "Székely Mikó" din Sfântu Gheorghe faţă de sentinţa în cazul retrocedării acestei instituţii, solidarizându-se inclusiv cu secretarul de stat Marko Attila (candidat UDMR în acest colegiu), condamnat în prima instanţă la trei ani de închisoare.
"Consider că PPMT nu a făcut o alegere corectă pentru colegiul din Sfântu Gheorghe. Putea să-l nominalizeze pe Santa Imre în altă circumscripţie electorală, dar nu la Sfântu Gheorghe, pentru că astfel s-a creat o situaţie schizofrenică, aş putea spune. Practic, Santa Imre, care a protestat în faţa Colegiului Székely Mikó, solidarizându-se inclusiv cu Marko Attila, candidează acum împotriva lui. E o situaţie cel puţin bizară din punctul meu de vedere. E dreptul lui Santa Imre să candideze, dar putea să o facă în altă circumscripţie", a declarat Antal Arpad.
În Colegiul 1 Sfântu Gheorghe secretarul de stat Marko Attila (UDMR) îi va avea drept contracandidaţi pe preotul reformat Santa Imre - PPMT, pe geologul Radu Viorel -ARD şi pe consilierul în Ministerul Culturii Emil Pantelimon - USL.